Un baiat roman in varsta de 15 ani a fost agresat miercuri la Florenta de doi italieni in varsta de 17-18 ani, din cauza cetateniei sale, relateaza La Repubblica in pagina sa electronica. Baiatul a primit un pumn in fata. Un barbat, tot italian, a intervenit si i-a pus pe fuga pe agresori, astfel ca adolescentul a reusit sa scape. Dar baiatului in varsta de 15 ani ii este frica sa se intoarca la scoala, de teama sa nu ii intalneasca din nou pe drum pe agresori. Incidentul se inscrie intr-un val de atacuri rasiste, dupa mai multe violuri comise de imigranti romani in Italia.
