Un deputat rus vrea să interzică pantofii cu toc înalt | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un deputat rus vrea să interzică pantofii cu toc înalt

Oleg Miheiev, deputat din partea partidul de centru-stânga Rusia Dreaptă, a trimis o propunere Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan, căreia îi solicită să impună producătorilor de pantofi o dimeniune maximală pentru înălţimea tocurilor, dar şi să interzică pantofii cu talpă plată.
Deputatul rus afirmă că pantofii cu toc înalt, tenişii, espadrilele şi mocasinii sunt periculoşi pentru sănătate.
"Pantofii ar trebui să aibă tocuri de doi până la patru centimetri, sau cinci centimetri maximum", a declarat Oleg Miheiev.
"Efectele negative ale purtării pantofilor foarte înalţi sau a pantofilor plaţi sunt în prezent recunoscute de experţii din lumea întreagă. Este necesar să schimbăm această tendinţă", a adăugat el.
Oleg Miheiev, contactat de AFP, a spus că a dorit să sensibilizeze publicul larg în legătură cu vătămările ce pot fi provocate de purtarea pe o perioadă îndelungată a pantofilor inconfortabili.
Deputatul a mai precizat că a înaintat această propunere deoarece este preocupat de soarta femeilor ruse şi că nu doreşte ca acestea să dezvolte platfus şi alte diformităţi.
"Sunt tinere, pur şi simplu nu se gândesc la astfel de lucruri", a pledat el, adăugând că aproximativ 40% din populaţia rusă suferă de platfus.
"Colegele mele de sex feminin nu mai vorbesc cu mine de o jumătate de zi", a adăugat el, în glumă.
Propunerea a provocat deja o furtună mediatică în Rusia, iar multe doamne şi domnişoare au afirmat că, dacă pantofii cu toc înalt vor fi interzişi, atunci ele vor începe să poarte, deliberat, doar astfel de pantofi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro