Dennis Berkamp, în tricoul lui Arsenal, ca şi Thierry Henry, au ocupat locurile doi şi trei cu goluri din 2002, respectiv 2000, informează The Independent.
Sondajul a venit ca urmare a împlinirii a 20 de ani de când cea mai importantă competiţie de fotbal din Anglia a primit numele de "Premier League".
Rooney a fost încântat că reuşita lui, care a adus victoria în meciul cu Manchester City, a fost votată drept cea mai frumoasă din istoria Premier League. "Am crescut pe când mă uitam la Premier League aşa că am un sentiment minunat că golul meu a fost votat drept cel mai frumos din istoria competiţiei. Sunt multe goluri nominalizate pe listă, reuşite pe care le-am privit din sufrageria mea când eram mic: golul lui Alan Shearer, Paolo Di Canio, Tony Yeboah sau David Beckham.Să fiu în competiţie cu ei, şi să mai şi câştig, este o mare onoare pentru mine şi ceva de care sunt foarte mândru. Vreau să le mulţumesc tuturor fanilor care m-au votat", a spus Rooney.
