Un meci de pomină în Liga I | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un meci de pomină în Liga I

Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate cu ACS Poli Timişoara, 0-0, luni seara, pe stadionul Ilie Oană , într-un meci din etapa a 13-a a Ligii I de fotbal, după o partidă în care ACS a făcut tot posibilul să nu joace nimic în teren. Deşi Petrolul a dominat jocul şi şi-a creat numeroase ocazii de gol, nu a reuşit să fructifice nici din penalty, portarul Nuno Claro apărând lovitura de pedeapsă executată de congolezul Ferebory Dore (69), după un fault în careu comis de Aleksandar Petrovic.
Ovidiu Hoban a trimis mingea în bară în min. 79. Poli a terminat meciul în zece oameni, după ce Souleymane Keita a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben în min. 84.
Pentru Petrolul este al patrulea meci jucat pe teren propriu în acest sezon terminat la egalitate, după cele cu Pandurii, FC Braşov şi Ceahlăul.

Contra: L-am făcut pe Nuno Claro cel mai mare din Europa

Tehnicianul formaţiei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, a declarat că, prin ocaziile ratate, jucătorii săi l-au făcut cel mai mare din Europa pe portarul echipei ACS Poli Timişoara, Nuno Claro.
"Am pierdut alte puncte importante, la fel ca cele din meciurile cu Braşovul sau Ceahlăul. Din păcate, când e momentul să ne apropiem de Steaua, dăm greş. Am vrut, am dominat, ne-am creat ocazii, dar când nu marchezi nici din 11 metri e greu să câştigi. L-am făcut pe Nuno Claro, un portar de 36 ani, cel mai mare din Europa. Sunt mulţumit de joc şi dăruirea jucătorilor mei. Din păcate, am arătat că batem penalti bine doar la antrenamente, nu şi când este tensiune. Cei trei executanţi stabiliţi erau, în ordine, Albin, Dore şi Boudjemaa. Dar nu pot reproşa unui jucător care şi-a asumat răspunderea că a ratat un penalti. Am pierdut opt puncte acasă, asta înseamnă că nu suntem pregătiţi să ne batem la titlu. Însă, atât cât voi antrena aici, echipa va avea acelaşi stil, va încerca să se impună prin mijloace fotbalistice", a declarat Contra.
Cosmin Contra a mai spus că nu este treaba lui să comenteze arbitrajul şi a apreciat că Timişoara a recurs la lucruri "care nu fac cinste fotbalului": "Din păcate, trebuie să spun că este păcat că un oraş ca Timişoara recurge la lucruri care nu fac cinste fotbalului. Domnul Şunda ar trebui să fie mai civilizat şi să nu mai jignească. Nu e treaba mea să comentez arbitrajul, e un domn pus acolo pe bani mulţi care ar trebui să gestioneze acest lucru cum se cuvine. La noi în campionat se pot da maxim 4 minute de prelungire într-un joc în care o echipă a stat mai mult pe jos şi a tras de timp".

Şunda: Scopul scuză mijloacele

Antrenorul ACS Poli Timişoara, Aurel Şunda, a declarat , la rândul său, că echipa antrenată de el a meritat un punct în meciul cu Petrolul Ploieşti, chiar dacă s-a axat doar pe apărare, apreciind că remiza obţinută este "inestetică", dar "scopul scuză mijloacele".
"Am întâlnit o echipă foarte puternică, de aceea ne-am axat pe apărare. Este adevărat, este un punct inestetic, dar care are în spatele său multă muncă. Cred că prin atitudinea arătată merităm acest punct, pentru că, până la urmă, scopul scuză mijloacele. Pe Contra l-am avut jucător, oricând îi cedez postul la Timişoara, dacă mâine vine, mă dau la o parte. Contra m-a jignit şi mi-a spus că am practicat antifotbal, eu i-am răspuns că atât putem. Cred că e frustrant să pierzi două puncte cu o nou promovată. Noi ne vom lupta cum putem la fiecare etapă. Oricum, văd Petrolul între primele două locuri în campionat. Concluzionând, pot spune că nu sunt mândru de joc, dar sunt mulţumit de dăruire şi atitudine. Nu m-a interesat ce s-a scandat la final. Credeam că spectatorii strigă «ruşine să vă fie» arbitrului pentru acel penalti", a declarat Aurel Şunda.

Prima victorie pentru U Cluj

Formaţia Universitatea Cluj a obţinut prima victorie în actualul sezon al Ligii I, după ce a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-0), echipa FC Viitorul, în etapa a XIII-a.
Golurile au fost marcate de Lemnaru 13, 23 şi Borza 90Â1 pentru Universitatea Cluj şi Cârstocea pentru FC Viitorul.
De asemenea, formaţia Oţelul Galaţi a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa FC Botoşani, în ultimul meci al etapei a XIII-a a Ligii I, potrivit Mediafax. Pentru Oţelul au marcat Mişelăricu 47 şi Henrique 79, iar pentru FC Botoşani a înscris Cîrjan 8. La partidă au asistat aproximativ 1.000 de spectatori.

Rezultatele etapei

Rezultate complete înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a XIII-a a Ligii I:

Ceahlăul Piatra Neamţ - Săgeata Năvodari 2-1
Au marcat: Constantinescu 25, Chitoşcă 27 / Dinu 73

Pandurii Târgu Jiu - FC Vaslui 1-2
Au marcat: Momcilovici 29 / Antal 66, 90^2

Corona Braşov - Steaua Bucureşti 1-1
Au marcat: Szukala 15 (autogol) / Stanciu 70 (penalti)

Concordia Chiajna - CFR Cluj 0-0

Astra Giurgiu - Gaz Metan Mediaş 3-1
Au marcat: Yazalde 14, Budescu 35, Enache 78 / Bud 12

Dinamo Bucureşti - FC Braşov 2-1
Au marcat: Thicot 45, Lazăr 55 / Aganovici 75 (penalti)

Universitatea Cluj - FC Viitorul 3-1
Au marcat: Lemnaru 13, 23, Borza 90^1 / Cârstocea 90^2

Petrolul Ploieşti - ACS Poli Timişoara 0-0

Oţelul Galaţi - FC Botoşani 2-1
Au marcat: Mişelăricu 47, Henrique 79 / Cîrjan 8

Clasament

1. Steaua Bucureşti 11 9 2 0 27-7 29 puncte
2. Astra Giurgiu 12 8 2 2 29-11 26
3. Petrolul Ploieşti 13 7 5 1 18-9 26
4. Pandurii Târgu Jiu 13 7 2 4 30-17 23
5. Ceahlăul Piatra Neamţ 13 5 5 3 17-12 20
6. Dinamo Bucureşti 13 5 4 4 20-14 19
7. Gaz Metan Mediaş 13 5 4 4 17-16 19
8. FC Botoşani 13 5 4 4 14-17 19
9. CFR Cluj 13 4 6 3 16-16 18
10. ACS Poli Timişoara 13 4 4 5 13-15 16
11. Săgeata Năvodari 13 4 3 6 12-22 15
12. Concordia Chiajna 10 4 2 4 12-14 14
13. Oţelul Galaţi 13 4 2 7 14-25 14
14. FC Braşov 13 2 4 7 13-18 10
15. FC Viitorul 12 2 4 6 6-20 10
16. FC Vaslui 12 5 2 5 13-11 9 *
17. Universitatea Cluj 13 1 4 8 10-25 7
18. Corona Braşov 13 1 3 9 8-20 6.

* Echipa FC Vaslui a fost penalizată cu 8 puncte de Comisia de Disciplină a FRF, la 2 octombrie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro