Sâmbătă după-amiază, un mistreţ flămând din Insula Mare a Brăilei (IMB) a trecut înot Dunărea prin dreptul localităţii Măraşu şi a ajuns pe faleza municipiului Brăila. Animalul a urcat scările spre Palatul Administrativ, unde a forţat intrarea în Prefectură, gardianul care păzea intrarea solicitând intrevenţia unui echipaj al Poliţiei Comunitare care a încercat să prindă animalul sălbatic. Speriat şi flămând, porcul mistreţ a fugit peste drum de Prefectură, la Palatul Agriculturii, a spart două geamuri de la subsolul instituţiei, iar de aici a alergat mai departe spre cartierele din oraş. Lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila au fost sesizaţi despre incident şi au pornit în căutarea animalului. În echipă a fost cooptat şi un medic de la Grădina Zoologică pregătit să tranchilizeze mistreţul atunci când va fi găsit. Până ieri la închiderea ediţiei animalul nu fusese însă capturat. "În cauză s-a constituit o echipă formată din poliţişti, împreună cu doctorul de la Grădina Zoologică, care a pornit în urmărirea mistreţului pentru a-l tranchiliza. În cartierul Lacu Dulce, situat la ieşirea din oraş, i s-a pierdut urma pe un câmp în afara oraşului. Suntem pregătiţi să intervenim, în cazul în care vom primi informaţii legate de o nouă apariţie a acestuia", a declarat agent Camelia Bucur din cadrul Biroului de presă al IPJ Brăila.
