Un muncitor s-a electrocutat în timp ce descărca ţevi metalice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un muncitor s-a electrocutat în timp ce descărca ţevi metalice

 

Un brăilean de 45 de ani, angajat ca lăcătuş mecanic la o societate bucureşteană cu punct de lucru la Oprişeneşti, a ajuns la spital după ce s-a electrocutat. Ionel N. descărca ţevi metalice dintr-un autovehicul, iar la un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut. Poliţiştii au efectuat cercetări la faţa locului şi au stabilit că, în timp ce muncitorul descărca ţevile, s-a creat un arc electric cu firele de la reţeaua electrică care treceau pe deasupra lui şi s-a electrocutat, producându-i arsuri la mâna şi piciorul stâng. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Evenimentul s-a produs în ziua de 3 martie, în jurul orei 13.00, poliţiştii de la Ianca deplasându-se în localitatea Oprişeneşti după ce au fost sesizaţi. Deoarece este un accident de muncă, poliţiştii au înştiinţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), instituţii competente să soluţioneze această cauză.

Inspectorul şef adjunct al ITM Brăila, Alexandru Munteanu, ne-a declarat că a primit informarea de la firma PSV Company SA Bucureşti - Divizia Construcţii Antrepriza Ploieşti, punct de lucru Oprişeneşti, unde era angajat bărbatul şi că urmează să se stabilească dacă a fost vorba despre un accident de muncă. Potrivit documentului, muncitorul se afla pe platforma unui camion din incinta şantierului Oprişeneşti pentru descărcarea de material tubular, când s-a dezechilibrat şi, în cădere, s-a lovit la umăr. Deocamdată nu s-a confirmat varianta electrocutării, însă verificările continuă. "Urmează prin cercetare să se stabilească împrejurările în care a survenit evenimentul şi se va stabili dacă este vorba despre un accident de muncă sau s-a produs în afara muncii. Evenimentul este cercetat de o comisie internă stabilită de unitate, urmând ca la final dosarul de cercetare să fie prezentat la ITM pentru avizare", a precizat Alexandru Munteanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro