Un pampers pentru Cosmin Răzmeriţă! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un pampers pentru Cosmin Răzmeriţă!

Aoleu, dar ce se-ntâmplă? Tinerii politicieni ai Brăilei sunt nevricoşi, se pierd cu firea? Păi, nu aşa ne fu vorba, prieteni. Mă uit, de exemplu, la băiatul ăsta pe nume Răzmeriţă. Cosmin Răzmeriţă. Are un nume predestinat luptei, competiţiei, nesupunerii, iar el, săracu’, e vai mama lui, mai speriat decât o fată mare.

Acest Răzmeriţă a ajuns printr-un concurs de împrejurări preşedinte interimar al UNPR Brăila. Să fie sănătos, căci partidul pe care el cică îl conduce oricum e mort de-a binelea! Răzmeriţă a stat aşa, ca şobolanul pe siloz, cam de prin vara lui 2016 încoace, pozând în mare lider de partid, care am înţeles că are vreo 30 de consilieri locali în judeţ. Şi, deodată, vântul a adus o veste îngrijorătoare pentru tânărul Cosmin. Cică madam Marioara Nistor ar vrea să îi ia locul la conducerea UNPR, după ce a înţeles că fuziunea dintre UNPR şi PMP nu se va mai realiza, cel puţin nu în următorii 50 de ani. Actualmente, tanti Marioara e preşedinte la PMP-ul condus de Viorel Botea, rămânând însă în continuare aceeaşi fripturistă ahtiată după funcţii.

Personal, puţin îmi pasă dacă Marioara Nistor îl va da la o parte pe Cosmin Răzmeriţă. Ambii îmi sunt profund antipatici. Însă, în ciuda faptului că madam Nistor are alura aia de parvenită pe scena politică, nu văd de ce ar trebui criticată că vrea să se înscrie într-o competiţie electorală internă? Dacă vrea să îi ia locul lui Răzmeriţă, în urma unor alegeri interne, care e problema? Răzmeriţă are cumva acte pe funcţia de preşedinte al UNPR, a moştenit-o de la bunici, şi nu ştim noi? Dimpotrivă, Cosmin Răzmeriţă nici măcar nu a fost validat în nişte alegeri interne drept preşedinte al UNPR Brăila, ci e un banal interimar lăsat acolo precum paznicii la bostănărie, adică „până se termină sezonul”. Răzmeriţă ar fi trebuit să declare că e foarte bucuros că va avea competiţie în alegerile interne, ba chiar că o invită pe Marioara Nistor să participe la bătălia electorală pentru şefia UNPR Brăila, căci oricum el e foarte bine pregătit şi nu îşi face probleme că va pierde lupta. Când colo, însă, tânărul Răzmeriţă s-a opărit subit şi a intrat în panică pentru că, vezi-Doamne, tanti Marioara „umblă prin judeţ” şi vrea să îi ia locul. Păi, dacă băieţaşul Cosmin Răzmeriţă a început să ude canapeaua numai dintr-atâta, poate că ar fi cazul ca cineva să-i comande o basculantă de pampers, să îi ajungă pentru toată viaţa lui politică. Sigur, tot acest raţionament, inclusiv „urecheala” lui Răzmeriţă, stă în picioare dacă tanti Marioara vrea să vină preşedinte la defunctul UNPR în urma unor alegeri interne. Dacă, în schimb, trage sfori şi „unge” Bucureştiul ca s-o „ungă” şi pe ea peste capul lui Răzmeriţă, nu este altceva decât o mârşăvie de care, sincer, n-o credeam în stare pe tanti Marioara în scurta ei carieră politică. (Scandalul Panama Pampers)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro