În plin centru al Brăilei, coşurile de gunoi încărcate până la refuz dădeau, ieri, un aspect profund dezagreabil străzii Mihai Eminescu, fosta stradă Regală. Tomberoanele arătau de parcă operatorul de salubritate responsabil cu această zonă, recte firma "Braicata", nu şi-ar mai fi făcut datoria de câteva săptămâni. Conducerea "Braicata" susţine însă că vina pentru această situaţie nu îi aparţine. "Tomberoanele stradale se golesc în mod regulat. Problema e că agenţii economici din zona respectivă, adică administratorii spaţiilor comerciale, refuză să respecte obligaţia de a preda deşeurile către firmele de salubrizare cu care au contract, preferând să le arunce în coşurile de gunoi din faţa magazinului. S-au făcut verificări, cu Poliţia Comunitară, constatându-se că toţi agenţii economici au încheiat contracte de salubritate, conform obligaţiilor legale. Numai că, plătindu-se la cantitate, ei ne predau doar o mică parte din deşeuri, ca să le facturăm cât mai puţin. Grosul gunoiului îl aruncă în pubelele stradale, care nu sunt golite pe cheltuiala lor", ne-a explicat Georgică Voiculeţ, directorul societăţii "Braicata".
