Ungaria reduce impozitul pe profit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ungaria reduce impozitul pe profit

Ungaria taie la sânge impozitul pe profit. Premierul Viktor Orban a anunţat astăzi că de anul viitor acesta ar putea fi dus la 9%. În prezent există o cotă maximă de 19%.

 

Însă, o asemenea facilitate fiscală vine cu o condiţionalitate. Guvernul de la Budapesta va tăia impozitul dacă obţine de la companii, de la angajatori, acordul pentru ridicarea salariului minim pe economie. La acesta nu a fost anunţat un nivel, dar ideea ar fi ca, pentru firme să fie un impact neutru. Ceea ce nu se va întâmpla cu bugetul. Pentru că impactul acolo se va vedea, în încasările bugetare. Mai ales că tăierea importantă ar fi la firmele mai mari. Ungaria are acum două cote de impozit pe profit- 10% pentru firmele care au venituri anuale de până la 1,6 milioane de euro şi 19% pentru ce depăşeşte acest nivel.

Chiar dacă odată cu majorarea salariului minim nu ar exista un efect imediat asupra profitabilităţii companiilor, o cotă foarte redusă va fi extrem de atractivă pentru investitori. România începe să arate scump cu impozitul de 16%. Cu Ungaria la 9% în perspectivă, cu Bulgaria de mulţi ani la 10, cota noastră unică îşi pierde cu totul strălucirea de altădată. Mai ales că, după Brexit, până şi Marea Britanie a ajuns să cocheteze cu ideea de a reduce taxarea corporaţiilor până la 15%.

Pentru a păstra competivitatea ar fi nevoie de o intrare în noile reguli ale jocului, dar la noi relaxarea fiscală pe taxele de consum face imposibilă modificarea celor pe afaceri, pentru că nu mai e loc. Ca ţară încă mai avem atractivitatea dată de forţa de muncă ieftină faţă de ce avem mai la vest, dar ne dorim totuşi să nu mai fim faimoşi pentru asta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro