"Uniunea Socială Liberală salută revenirea la normalitate a procesului electoral, odată cu publicarea de către Curtea Constituţională a motivaţiei deciziei în problema comasării alegerilor, care interzice amânarea alegerilor locale. Amânarea alegerilor locale ar fi fost un proces nedemocratic şi neconstituţional, iar Curtea Constituţională a consfinţit acest fapt prin decizia sa. USL reafirmă faptul că aceasta este singura decizie normală care putea fi luată, ţinând cont de prevederile legale şi constituţionale. USL consideră că actualul Guvern trebuie să demisioneze de îndată, ca urmare a modului în care a tratat problema amânării alegerilor", se arată într-un comunicat al USL.
Opoziţia speră că, prin publicarea acestei motivaţii, "se face un pas major către organizarea unui proces electoral corect, al cărui deznodământ să reflecte voinţa populară".