Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Brăila a efectuat, în cea de-a doua jumătate a lunii ianuarie, un control tematic axat pe respectarea prevederilor legale în cadrul vânzărilor de soldare, promoţionale sau de lichidare. Au fost verificaţi zece agenţi economici, iar la şapte dintre aceştia s-au găsit nereguli, fiind retrase temporar de la comercializare mărfuri în valoare de 439.445 lei. Pentru abaterile constatate s-au aplicat trei avertismente şi opt sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 51.800 lei (518 milioane de lei vechi). Comisarii CJPC au observat, printre altele, că vânzătorii brăileni nu menţionau durata stabilită pentru comercializarea promoţională a unui produs, nu precizau preţul vechi al mărfurilor vândute cu reducere sau nu afişau nici preţul nou nici preţul vechi pe etichete, ci doar sintagme generice precum "Reducere" sau "Promoţie".
