Va fi război până sfârşitul anului, avertizează regele Iordaniei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Va fi război până sfârşitul anului, avertizează regele Iordaniei

"Dacă ratăm la 30 septembrie (data noii runde de negocieri israeliano-palestiniene - n.r.), aşteptaţi-vă la un nou război până la sfârşitul anului. Şi la mai multe războaie în regiune, în următorii ani", a declarat regele Abdullah, joi seara, la CNN.

Tensiunile au crescut între israelieni şi palestinieni, care au reluat de curând negocierile de pace, sub patronaj american, din cauza chestiunii coloniilor. Israelul se află sub presiunea palestinienilor, dar şi a administraţiei Obama, pentru a prelungi moratoriul de zece luni în privinţa construcţiei de noi locuinţe pe teritoriul disputat al Cisiordaniei. Moratoriul ar urma să expire duminică, iar o nouă rundă de negocieri israeliano-palestiniene ar trebui să aibă loc la 30 septembrie.

Palestinienii au avertizat, însă, că vor întrerupe negocierile de pace, dacă moratoriul nu este menţinut. La rândul său, Israelul a dat de înţeles că ar avea intenţia să autorizeze construcţia de locuinţe şi să nu mai prelungească moratoriul.

Regele Abdullah al Iordaniei speră ca această dispută să poate fi rezolvată. "Dacă această chestiune a coloniilor se va afla încă pe masa negocierilor la data de 30, atunci toată lumea va ieşi de la discuţii. Dacă fac aceasta, cum îi vom aduce înapoi într-un viitor apropiat? Nu văd întâmplându-se asta", a spus Abdullah. "Suntem la o răscruce - ne prăbuşim în abis sau nu", a avertizat suveranul haşemit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro