Vacanţă la conacul din Transilvania pentru Prinţul Charles | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vacanţă la conacul din Transilvania pentru Prinţul Charles

Venind de la Bucureşti, Prinţul Charles al Marii Britanii a ajuns duminică seară la conacul său din satul Valea Zălanului, unde obişnuieşte să vină de câţiva ani la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie pentru a-şi petrece câteva zile de vacanţă. În capitală, moştenitorul coroanei Regatului Unit a fost primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, care a fost invitat să viziteze Anglia.
În faţa reşedinţei sale, Prinţul Charles a fost întâmpinat de mai mulţi localnici, care i-au urat bun venit, şi a înnoptat la conac. Prinţul Charles a spus că vine întotdeauna cu bucurie în Transilvania. „Întotdeauna vin cu bucurie în Transilvania. Este foarte specială! O excursie grozavă!", a afirmat moştenitorul coroanei britanice.
Programul vizitei prinţului Charles nu este cunoscut. Oricum, ieri el a rămas la Valea Zălanului, unde a asistat la un concurs de cosit şi la un spectacol susţinut de copiii din zonă. E posibil ca în zilele următoare prinţul să viziteze şi alte localităţi din Transilvania unde deţine proprietăţi, precum Viscri, din judeţul Braşov, scrie agerpres.ro.

Un drum îngust de ţară

Valea Zălanului este un cătun aflat în vecinătatea comunei Malnaş, unde oamenii trăiesc simplu, în case tradiţionale, după rânduiala ştiută din generaţie în generaţie. Se ajunge la Valea Zălanului pe un drum îngust de ţară, de circa 14 kilometri. Primarul comunei Malnaş, Kasleder Jozsef, a declarat că la Valea Zălanului a funcţionat prima fabrică de sticlă din Transilvania, care a furnizat geamuri colorate pentru Biserica Neagră din Braşov şi Catedrala Sfântul Mihail din Cluj. Glăgăria a fost construită de familia contelui Kalnoky, dar în 1860 fabrica a fost distrusă de un incendiu şi nu s-a reconstruit. În Valea Zălanului, Charles a cumpărat un conac vechi, pe care l-a restaurant şi care este deschis turiştilor, cu excepţia perioadei în care el se află în România. Este considerată una cele mai frumoase proprietăţi din lume, fiind menţionată în prestigioasa revistă americană „Vanity Fair".

La o agapă cu sătenii din Valea Zălanului

Anul trecut, prinţul Charles a participat la o agapă cu sătenii din Valea Zălanului. Cei din partea locului l-au primit într-o livadă cu meri înfloriţi, unde au aranjat câteva mese cu bucate tradiţionale, inclusiv kurtoskolacs (colac secuiesc învelit în zahăr ars), porumb fiert, sarmale, mămăligă cu brânză, cârnaţi, tocană de mistreţ, pâine coaptă pe vatră, plăcinte cu mere, dulceaţă, siropuri naturale şi alte bucate şi băuturi preparate în casă. Prinţul a gustat o parte dintre ele şi a ascultat melodiile populare cântate de femeile şi copiii din sat, acompaniaţi de câţiva lăutari. A petrecut aproape o oră în compania celor aproape 50 de săteni iar la plecare le-a declarat ziariştilor că are nişte vecini minunaţi. Tot anul trecut, prinţul Charles a mai vizitat Biserica Neagră din Braşov, Biserica Sfântul Nicolae, precum şi muzeul primei Şcoli româneşti din Şcheii Braşovului.

Program de reabilitare a mai multor sate săseşti

Preocupat de conservarea monumentelor istorice, îndeosebi a celor din Transilvania, prinţul s-a implicat în programul de reabilitare a mai multor sate săseşti întemeiate în Transilvania în secolul al XII-lea, dintre care o parte figurează în patrimoniul UNESCO. El a cumpărat mai multe case vechi în câteva localităţi, printre care Viscri şi Saschiz. Este un susţinător fervent al agriculturii ecologice româneşti, care îşi propune să promoveze un brand transilvănean şi să încurajeze micii producători locali să perpetueze agricultura tradiţională. La recomandarea prinţului, şi alţi britanici au cumpărat case în Transilvania, pe care le-au restaurant şi le folosesc ca reşedinţe de vacanţă. Despre România, prinţul Charles a avut în reperate rânduri cuvinte de laudă iar într-un documentar despre Transilvania, intitulat „Wild Carpathia", realizat de Travel Channel, a spus, printre altele, că Munţii Carpaţi din România sunt „o comoară naturală nepreţuită într-un continent care de mult şi-a pierdut astfel de comori sălbatice".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro