La doar citiva kilometri de municipiul Braila, intre Siret si Dunare, se afla satul Vadeni, localitate resedinta de comuna, cu trei sate componente: Vadeni, Baldovinesti si Pietroiu. Cu o populatie de peste 4.200 locuitori si o suprafata de peste 15.000 ha, Vadeniul este acum una din cele mai prospere comune din judet. Dar nu a fost intotdeauna asa, in pustietatea Baraganului si pe o limba de pamint dintre ape, viata nu a fost deloc usoara. Zeci de ani la rind, Vadeniul a fost o asezare saracacioasa, cu case cladite din paianta si acoperite cu stuf sau papura. Nici nu avea cum sa fie altfel, avind in vedere ca in decursul a doar citeva decenii, vadinenii au trecut prin 11 valuri de inundatii, fiind nevoiti ca de fiecare data sa evacueze satul si, la intoarcere, sa isi refaca locuintele pe terenuri ceva mai indepartate de Siret si ceva mai inalte. Asa se explica si asezarea actuala, cu case frumos rinduite de-a lungul unei singure strazi cu o lungime de vreo sase kilometri.
Satul de linga Vadu Anii
Prima atestare documentara a asezarii este de pe la 1600, cind se mentioneaza cel mai important punct al comunitatii, circiuma de pe Vadul Anii, de unde si numele satului Vadoanii, ulterior Vadeni. Acesta era un punct important pe harta vechii tari, loc de odihna pentru drumeti si caii postalioanelor ce faceau legatura Brailei cu Galatiul si Focsaniul. Circiuma era asezata linga un pod de lemn cu chingi, despre care se zicea din batrini ca a fost construit de Constantin Brincoveanu. Podul trecea peste un canal, care pe atunci facea legatura intre Dunare si Siret, fiind vital pentru comunitate. Pe aici oamenii luau drumul Galatiului, unde isi comercializau marfa: peste, lactate, rogojini si impletituri din rachita.
In 1897, satul a suferit una din cele mai mari inundatii, fiind distrus din temelii. A cazut inclusiv biserica. In 1906 insa, comunitatea a ridicat o alta biserica si linga ea o scoala, unde "copchiii" sa invete carte. Ca si cum inundatiile nu ar fi fost suficiente, primul razboi mondial si-a pus si el serios amprenta. La finele lui, din tot satul nu au ramas decit zidurile scolii si bisericii, si acelea ciuruite de gloante. Satenii s-au intors la vetrele lor, si-au refacut casele si au dat o fata noua asezarii. 1970 insa a fost un nou moment de cumpana. Apa a navalit cu furie si a inghitit tot.
11 valuri de inundatii, in doar citeva decenii
Ciobanu Petre are 83 de ani. S-a nascut in Vadenik, din parinti transilvaneni stabiliti aici cu multi ani in urma. "Vadeniul era un sat mic, slab dezvoltat. Drumurile erau proaste, namol peste tot. Traiam greu, nu erau diguri si cind varsa Dunarea, venea pina in calea ferata. Taiau stuf si papura si faceau rogojini si cosuri. Din asta si din peste traiau. Eu am trecut prin trei inundatii mari, din 11. Ultima, si cea mai grea, in 20 mai 1970. Atunci era sa ma inec si eu si nevasta. Apa era mare cit gardurile, din cauza ca a tinut calea ferata. Pina nu a rupt acolo, nu s-a retras. Am pierdut tot, da' am luat-o de la capat. A fost greu. Ne-a ajutat statul cu niste CEC-uri, cu care am cumparat materiale de constructii si ne-am refacut casele. Ne-a mai dat scindura, tabla, pari. Dupa '70, din ordinul lui Ceausescu, digul de la Siret s-a suprainaltat", ne-a povestit Petre Ciobanu, unul dintre cei mai in virsta cetateni ai comunei.
"Clocoteau apele pina in dig si daca am avut zile, Dumnezeu nu ne-a dat pierzaniei"
Pentru comuna Vadeni, vara lui 2005 a fost un cosmar. Siretul, riul care 35 de ani le-a fost un "bun prieten", in iulie "si-a iesit din fire". Peste sate, pericolul inundatiilor a planat saptamini la rind. Disperarea era mare, oamenii stiau ce pot face apele involburate ale riului. De teama, multi si-au parasit gospodariile, altii s-au retras pe dealuri, in bordeie. Ziua era cum era, noaptea insa, nimeni nu putea lipi geana de geana. Totul a inceput in noaptea de 12 spre 13 iulie, cu o ploaie torentiala, aproape 200 litri/mp in 24 ore. Cincisprezece case si mai multe curti, gradini si anexe gospodaresti au fost inundate. Apoi s-a anuntat viitura. Dar Dumnezeu a avut grija, Vadeniul a ramas doar cu sperietura si citeva zeci de hectare de culturi compromise, satele au scapat. "Dumnezeu a fost cu noi. Vazind dezastrul pe care Siretul l-a produs in localitatile mai putin norocoase, imi dau seama ca nu am exagerat deloc atunci cind am decis evacuarea. Nu dovedim sa multumim cerului ca ne-a scapat de asa nenororcire, din care orice comunitate, oricit de instarita ar fi, cu greu isi poate reveni", a spus primarul comunei, Stanca Coman.
"Clocoteau apele pina in dig si daca am avut zile, Dumnezeu nu ne-a dat pierzaniei", povesteau inchinindu-se satenii. Si, drept multumire ca au scapat teferi, cum s-au reteras apele, localnicii au inceput construirea unei troite. Au vrut, astfel, sa multumeasca Domnului dar si Siretului pentru milostenia de care au dat dovada.
Izgoniti catre moarte
Si mai are Vadeniul ceva ce nu multa lume stie, satul Zagna, al deportatilor politic. Peste 200 de familii au ajuns aici, pe unul din cele mai aride paminturi din tara, trimisi tocmai pentru a nu supravietui Baraganului. Veneau din Transilvania, Bucovina, Basarabia, Banat, si Dumnezeu mai stie din ce colturi de tara si primeau domiciliu fortat la Zagna - satul nou. Asta pentru ca erau cetateni nedemni ai Romaniei socialiste. Primii au ajuns in 1951. Odata cu ei, in intregul Baragan, au fost deportati mii de "dusmani" ai regimului, "elemente periculoase".
Apoi, dintr-odata, satele deportatilor s-au golit peste noapte. Regimul decisese eliberarea lor. Unii au plecat, altii insa nu s-au indurat de gospodariile intremate cu atita truda. Si unde sa se intoarca? In comunitatile care ii condamnasera si le confiscasera tot avutul?
Dar de plecat, tot trebuia sa plece, comunistii voiau cu orice chip sa stearga urmele satelor de deportati.
Si au plecat. Doua familii in satul Vadeni, alte doua in judetul Constanta, la Ovidiu si alte citeva zeci la Pipera. Cei mai multi au ramas insa in Praporgescu, un fel de "cartier" al Baldovinestiului.
La Zagna - satul nou a ajuns si familia Becali. Fiul lor, Gheorghe, actualul Gigi Becali, finantatorul Stelei, aici s-a nascut, in 1958. Era o familie de origine aromana, deportata in Baragan de autoritatile comuniste, din cauza asocierii cu fascistii din Garda de Fier. Familia Becali a parasit satul cind Gigi avea noua luni si a plecat spre Pipera.
In memoria celor citeva sute de deportati politic in "lacasul" Zagna, la 18 iunie 2002, in curtea bisericii din satul Baldovinesti a fost ridicat un monument. Iar pe acesta, cioplite in piatra alba, stau ca dovada a vesniciei, versurile poetului A. Ciurunga: "Ingenunchiati pe lanuri secerate/ Rugamu-ne stapine de apoi/ Sa-i vindeci cu azur si bunatate/ Pe dusii prea devreme dintre noi".
"Asta e tot ce Baraganul poate sa indure pe spinarea lui"
Acum - spun oamenii - toate satele Vadeniului s-au modernizat. Au drumuri pietruite, apa curenta, gaz metan, iluminat public, scoli noi, gradinite, cabinete medicale. Sint zeci de societati comerciale, din diferite domenii, care isi desfasoara aici activitatea si atrag forta de munca locala. Totusi, principala ocupatie a localnicilor ramine agricultura, respectiv lucrul pamintului si cresterea animalelor. Dar numai ei stiu ce fel e sa traiesti in Baragan, un tarim nu tocmai prietenos. Iarna simti in oase Crivatul puternic, despre care zici ca din Siberia si pina aici nu are nici o piedica, iar primavara Austrul ridica tot colbul in slavi. Praful iti taie respiratia. Este o continua lupta intre om si si pamintul sterp, impovarat de ciulinii salbatici. Iar ciulinii de aici sint vedete in toata lumea, Istrati i-a descris dumnezeieste, exact asa cum sint: cotropitori, inutili, zadarniciti in imensitate: "Ciulinii de care vorbesc aici, apar de indata ce se topeste zapada, sub forma unei ciuperci, un zbirciog. In mai putin de o saptamina, daca e cald, ei napadesc pamintul. Asta e tot ce Baraganul poate sa indure pe spinarea lui".
Unde s-a nascut Chira Chiralina
Tot la Baldovinesti, la o aruncatura de bat de monumentul deportatilor, se afla si casa memoriala "Panait Istrati", pentru ca Baldovinestiul este satul in care creatorul "Chirei Chiralina" si-a petrecut primii ani ai vietii, din 1884 pina in 1891. Locul, transformat intr-un complex memorial prin construirea, in apropierea casei si a circiumii "La Mos Anghel", a atras la inceput mii de turisti. Acum, totul e invaluit in tacere. Localul, initial printre cele mai cochete din judet, s-a transformat, incet, incet, intr-o bodega. Iar in timp, peste toate acareturile s-a asezat uitarea, ca intr-un fel de "Spovedanie pentru invinsi". Din cind in cind, cite-un drumet opreste si contempla circiuma, casuta si, de jur in imprejur, pina hat, peste calea ferata, Baraganul. Ca prin minune, in calea oaspetilor rataciti, vintul se aspreste, aducind cu el frinturi din Istrati: "Daca vrei sa te afli singur cu Dumnezeul tau, atunci du-te pe Baragan. E tinutul pe care creatorul l-a harazit Munteniei pentru ca romanul sa poata visa in voie".
Satul de linga Vadu Anii
Prima atestare documentara a asezarii este de pe la 1600, cind se mentioneaza cel mai important punct al comunitatii, circiuma de pe Vadul Anii, de unde si numele satului Vadoanii, ulterior Vadeni. Acesta era un punct important pe harta vechii tari, loc de odihna pentru drumeti si caii postalioanelor ce faceau legatura Brailei cu Galatiul si Focsaniul. Circiuma era asezata linga un pod de lemn cu chingi, despre care se zicea din batrini ca a fost construit de Constantin Brincoveanu. Podul trecea peste un canal, care pe atunci facea legatura intre Dunare si Siret, fiind vital pentru comunitate. Pe aici oamenii luau drumul Galatiului, unde isi comercializau marfa: peste, lactate, rogojini si impletituri din rachita.
In 1897, satul a suferit una din cele mai mari inundatii, fiind distrus din temelii. A cazut inclusiv biserica. In 1906 insa, comunitatea a ridicat o alta biserica si linga ea o scoala, unde "copchiii" sa invete carte. Ca si cum inundatiile nu ar fi fost suficiente, primul razboi mondial si-a pus si el serios amprenta. La finele lui, din tot satul nu au ramas decit zidurile scolii si bisericii, si acelea ciuruite de gloante. Satenii s-au intors la vetrele lor, si-au refacut casele si au dat o fata noua asezarii. 1970 insa a fost un nou moment de cumpana. Apa a navalit cu furie si a inghitit tot.
11 valuri de inundatii, in doar citeva decenii
Ciobanu Petre are 83 de ani. S-a nascut in Vadenik, din parinti transilvaneni stabiliti aici cu multi ani in urma. "Vadeniul era un sat mic, slab dezvoltat. Drumurile erau proaste, namol peste tot. Traiam greu, nu erau diguri si cind varsa Dunarea, venea pina in calea ferata. Taiau stuf si papura si faceau rogojini si cosuri. Din asta si din peste traiau. Eu am trecut prin trei inundatii mari, din 11. Ultima, si cea mai grea, in 20 mai 1970. Atunci era sa ma inec si eu si nevasta. Apa era mare cit gardurile, din cauza ca a tinut calea ferata. Pina nu a rupt acolo, nu s-a retras. Am pierdut tot, da' am luat-o de la capat. A fost greu. Ne-a ajutat statul cu niste CEC-uri, cu care am cumparat materiale de constructii si ne-am refacut casele. Ne-a mai dat scindura, tabla, pari. Dupa '70, din ordinul lui Ceausescu, digul de la Siret s-a suprainaltat", ne-a povestit Petre Ciobanu, unul dintre cei mai in virsta cetateni ai comunei.
"Clocoteau apele pina in dig si daca am avut zile, Dumnezeu nu ne-a dat pierzaniei"
Pentru comuna Vadeni, vara lui 2005 a fost un cosmar. Siretul, riul care 35 de ani le-a fost un "bun prieten", in iulie "si-a iesit din fire". Peste sate, pericolul inundatiilor a planat saptamini la rind. Disperarea era mare, oamenii stiau ce pot face apele involburate ale riului. De teama, multi si-au parasit gospodariile, altii s-au retras pe dealuri, in bordeie. Ziua era cum era, noaptea insa, nimeni nu putea lipi geana de geana. Totul a inceput in noaptea de 12 spre 13 iulie, cu o ploaie torentiala, aproape 200 litri/mp in 24 ore. Cincisprezece case si mai multe curti, gradini si anexe gospodaresti au fost inundate. Apoi s-a anuntat viitura. Dar Dumnezeu a avut grija, Vadeniul a ramas doar cu sperietura si citeva zeci de hectare de culturi compromise, satele au scapat. "Dumnezeu a fost cu noi. Vazind dezastrul pe care Siretul l-a produs in localitatile mai putin norocoase, imi dau seama ca nu am exagerat deloc atunci cind am decis evacuarea. Nu dovedim sa multumim cerului ca ne-a scapat de asa nenororcire, din care orice comunitate, oricit de instarita ar fi, cu greu isi poate reveni", a spus primarul comunei, Stanca Coman.
"Clocoteau apele pina in dig si daca am avut zile, Dumnezeu nu ne-a dat pierzaniei", povesteau inchinindu-se satenii. Si, drept multumire ca au scapat teferi, cum s-au reteras apele, localnicii au inceput construirea unei troite. Au vrut, astfel, sa multumeasca Domnului dar si Siretului pentru milostenia de care au dat dovada.
Izgoniti catre moarte
Si mai are Vadeniul ceva ce nu multa lume stie, satul Zagna, al deportatilor politic. Peste 200 de familii au ajuns aici, pe unul din cele mai aride paminturi din tara, trimisi tocmai pentru a nu supravietui Baraganului. Veneau din Transilvania, Bucovina, Basarabia, Banat, si Dumnezeu mai stie din ce colturi de tara si primeau domiciliu fortat la Zagna - satul nou. Asta pentru ca erau cetateni nedemni ai Romaniei socialiste. Primii au ajuns in 1951. Odata cu ei, in intregul Baragan, au fost deportati mii de "dusmani" ai regimului, "elemente periculoase".
Apoi, dintr-odata, satele deportatilor s-au golit peste noapte. Regimul decisese eliberarea lor. Unii au plecat, altii insa nu s-au indurat de gospodariile intremate cu atita truda. Si unde sa se intoarca? In comunitatile care ii condamnasera si le confiscasera tot avutul?
Dar de plecat, tot trebuia sa plece, comunistii voiau cu orice chip sa stearga urmele satelor de deportati.
Si au plecat. Doua familii in satul Vadeni, alte doua in judetul Constanta, la Ovidiu si alte citeva zeci la Pipera. Cei mai multi au ramas insa in Praporgescu, un fel de "cartier" al Baldovinestiului.
La Zagna - satul nou a ajuns si familia Becali. Fiul lor, Gheorghe, actualul Gigi Becali, finantatorul Stelei, aici s-a nascut, in 1958. Era o familie de origine aromana, deportata in Baragan de autoritatile comuniste, din cauza asocierii cu fascistii din Garda de Fier. Familia Becali a parasit satul cind Gigi avea noua luni si a plecat spre Pipera.
In memoria celor citeva sute de deportati politic in "lacasul" Zagna, la 18 iunie 2002, in curtea bisericii din satul Baldovinesti a fost ridicat un monument. Iar pe acesta, cioplite in piatra alba, stau ca dovada a vesniciei, versurile poetului A. Ciurunga: "Ingenunchiati pe lanuri secerate/ Rugamu-ne stapine de apoi/ Sa-i vindeci cu azur si bunatate/ Pe dusii prea devreme dintre noi".
"Asta e tot ce Baraganul poate sa indure pe spinarea lui"
Acum - spun oamenii - toate satele Vadeniului s-au modernizat. Au drumuri pietruite, apa curenta, gaz metan, iluminat public, scoli noi, gradinite, cabinete medicale. Sint zeci de societati comerciale, din diferite domenii, care isi desfasoara aici activitatea si atrag forta de munca locala. Totusi, principala ocupatie a localnicilor ramine agricultura, respectiv lucrul pamintului si cresterea animalelor. Dar numai ei stiu ce fel e sa traiesti in Baragan, un tarim nu tocmai prietenos. Iarna simti in oase Crivatul puternic, despre care zici ca din Siberia si pina aici nu are nici o piedica, iar primavara Austrul ridica tot colbul in slavi. Praful iti taie respiratia. Este o continua lupta intre om si si pamintul sterp, impovarat de ciulinii salbatici. Iar ciulinii de aici sint vedete in toata lumea, Istrati i-a descris dumnezeieste, exact asa cum sint: cotropitori, inutili, zadarniciti in imensitate: "Ciulinii de care vorbesc aici, apar de indata ce se topeste zapada, sub forma unei ciuperci, un zbirciog. In mai putin de o saptamina, daca e cald, ei napadesc pamintul. Asta e tot ce Baraganul poate sa indure pe spinarea lui".
Unde s-a nascut Chira Chiralina
Tot la Baldovinesti, la o aruncatura de bat de monumentul deportatilor, se afla si casa memoriala "Panait Istrati", pentru ca Baldovinestiul este satul in care creatorul "Chirei Chiralina" si-a petrecut primii ani ai vietii, din 1884 pina in 1891. Locul, transformat intr-un complex memorial prin construirea, in apropierea casei si a circiumii "La Mos Anghel", a atras la inceput mii de turisti. Acum, totul e invaluit in tacere. Localul, initial printre cele mai cochete din judet, s-a transformat, incet, incet, intr-o bodega. Iar in timp, peste toate acareturile s-a asezat uitarea, ca intr-un fel de "Spovedanie pentru invinsi". Din cind in cind, cite-un drumet opreste si contempla circiuma, casuta si, de jur in imprejur, pina hat, peste calea ferata, Baraganul. Ca prin minune, in calea oaspetilor rataciti, vintul se aspreste, aducind cu el frinturi din Istrati: "Daca vrei sa te afli singur cu Dumnezeul tau, atunci du-te pe Baragan. E tinutul pe care creatorul l-a harazit Munteniei pentru ca romanul sa poata visa in voie".
