Vizibil emoţionat, Valentin Ceauşescu a cântat la microfon cele două melodii, aşezat pe un scaun.
La petrecerea foştilor jucători de la Steaua au mai cântat şi componenţi ai naţionalei artiştilor.
Echipa formată din foşti jucători ai Stelei care au câştigat, la 7 mai 1986, Cupa Campionilor Europeni, a învins, luni, la Cheile Grădiştei, cu scorul de 6-4 (3-3, 1-1), după executarea penaltiurilor, naţionala artiştilor, într-un amical prin care gloriile steliste au celebrat triumful de la Sevilla. La finalul timpului regulamentar scorul a fost 3-3. Golurile steliştilor au fost marcate de Belodedici (2) şi Tudorel Stoica. La penaltiuri, au mai înscris Victor Piţurcă, Tudorel Stoica şi Adrian Bumbescu.
