Valoarea tichetelor de creşă a fost majorată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Valoarea tichetelor de creşă a fost majorată

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi a anunţat că, din această lună, a fost majorată valoarea tichetului de creşă, ajungând la 440 lei, faţă de 430 cât a fost până în luna octombrie, inclusiv. Instituţia a punctat că a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin în acest sens al Ministrului Muncii care stabileşte că "pentru semestrul II al anului 2014, începând cu luna noiembrie, valoarea este de 440 lei, reprezentând o creştere a valorii tichetului de creşă cu 10 lei faţă de perioada anterioară". Odată cu acest ordin, a fost publicat şi un al doilea act, emis tot de către Ministerul Muncii, care spune că rămâne neschimbată valoarea tichetului de masă, la 9,35 lei, aşa cum a fost stabilită în cursul lunii mai 2014.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro