Vanghelie a căzut. Urmează Şova | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vanghelie a căzut. Urmează Şova

Avocatul primarului Marian Vanghelie, Cristi Ene, a anunţat că în cazul clientului său procurorii au reţinut trei acuzaţii şi că edilul sectorului 5 şi-a rezervat dreptul de a nu face declaraţii. „Sunt trei acuzaţii. În momentul în care ne-am prezentat ni s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, după care procurorul de caz a tras concluzia că s-ar impune reţinerea pentru 24 de ore. Suntem în această situaţie, nu s-a precizat dacă va face sau nu propunere, dar din practică aţi observat şi dvs. că după o reţinere în mai toate cazurile se sesizează instanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile", a spus Ene. El a adăugat că procedura a fost foarte rapidă.
„Vanghelie şi-a rezervat dreptul de a nu face declaraţii, solicitând să ia cunoştinţă de dosar ca să poată să dea explicaţii pe situaţia de fapt. Am solicitat o cerere în acest sens, urmează ca DNA să ne răspundă", a mai spus avocatul primarului.
Marian Vanghelie a fost scos joi seară din sediul Direcţiei Naţională Anticorupţie şi dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce a fost reţinut de procurori în dosarul privind atribuirea ilegală de lucrări publice. La ieşire din sediul DNA, Vanghelie a declarat: „E România denunţurilor". În acelaşi dosar au fost reţinute alte patru persoane - apropiaţi ai edilului şi rude ale acestuia.
Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Marian Vanghelie este acuzat că percepea un comision de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate de Primăria sectorului 5 şi instituţiile subordonate cu firmele controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, banii fiind încasaţi de edil prin intermediul unor persoane apropiate şi al unor firme, inclusiv o societate administrată de partenera sa, Oana Niculescu-Mizil. Valoarea totală a contractelor de execuţie a unor lucrări publice, încheiate din anul 2007 până în prezent, se ridică la aproape două miliarde de lei, au precizat sursele citate.

Procurorul şef al DNA cere voie Senatului să-l reţină pe Şova

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general să sesizeze Senatul pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova, cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind fapte de corupţiei la companiile energetice Turceni şi Rovinari. În cursul zilei de vineri, procurorul general Tiberiu Niţu a transmis ministrului Justiţiei cererea însoţită de referatul cauzei.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada 2007-2009, Dan Şova a semnat mai multe contracte şi acte adiţionale încheiate între Complexul Energetic Rovinari (CER) şi Complexul Energetic Turceni (CET), pe de o parte, şi SCA „Şova şi Asociaţii", pe de altă parte.
„A rezultat faptul că Dan Şova, în calitate de «avocat coordonator», menţiune trecută expres în toate aceste contracte, a participat la mai multe discuţii legate de obiectul respectivelor documente, s-a deplasat la sediul CER şi CET şi la alte instituţii, contribuind efectiv la încheierea acestor contracte şi acte adiţionale, efectuând în plus şi activitate de consultanţă juridică în temeiul acestor contracte şi acte adiţionale. La 20 februarie 2015, prin apărător ales, au fost depuse la dosarul cauzei un număr de 11 procese-verbale, întocmite în perioada 2005-2009, ale Adunării Generale a Asociaţilor Societăţii Civile de Avocaţi «Şova şi Asociaţii", neştampilate, însă semnate indescifrabil de suspectul Şova şi de alte două persoane. De asemenea, în cursul lunii februarie 2015 au fost efectuate percheziţii şi audieri", se arată în comunicat.

Cel mai des folosit cuvânt în argumentarea procurorilor este «fals»

DNA precizează că în legătură cu aceste documente există suspiciunea rezonabilă că sunt false, în sensul că sunt antedatate, prezintă o stare de fapt inexistentă la datele respective, iar conţinutul lor este conceput astfel încât să corespundă interesului actual al lui Dan Şova, pe fondul scandalului mediatic apărut în presă cu privire la contractele de asistenţă juridică semnate cu complexurile Rovinari şi Turceni.
„Concret, în urma administrării materialului probator a rezultat că, în perioada decembrie 2005 - ianuarie 2009, s-au adoptat aproximativ 20-30 de hotărâri care au avut alte puncte pe ordinea de zi decât cele consemnate în toate cele 11 procese-verbale. Caracterul fals al celor 11 înscrisuri relevă întreprinderea de acţiuni de o gravitate deosebită din partea suspectului Şova, activitate infracţională orientată în mod vădit în scopul obstrucţionării anchetei, fapt ce periclitează grav obiectivele de interes public ale urmăririi penale şi implicit ale înfăptuirii justiţiei penale în general. Plăsmuirea conţinuturilor celor 11 procese-verbale de către şova constituie în sine o activitate infracţională prin care s-a încercat inducerea şi acreditarea ideii că acesta nu s-a implicat în încheierea celor trei contracte prezentate", susţin procurorii.
Sursa citată subliniază că a mai rezultat faptul că, în 2010, din dispoziţia lui Dan Şova au fost distruse toate hardurile calculatoarelor societăţii de avocaţi cu scopul de a compromite toate documentele şi corespondenţa purtată pe e-mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexuri energetice.
DNA menţionează că cererii transmise procurorului general i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii care efectuează cercetări în cauză, precum şi şase volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Ce spune Şova

Fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova (senator PSD), a declarat, vineri dimineaţă, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că a fost la DNA pentru „chestiuni procedurale, au mai venit nişte documente noi. Au primit nişte documente, sunt nişte chestiuni procedurale interne", le-a spus Şova jurnaliştilor, nefăcând alte comentarii privind cererea DNA ca Parlamentul să încuviinţeze reţinerea şi arestarea sa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro