Vasile Siman a fost evacuat din Casa Fotbalului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vasile Siman a fost evacuat din Casa Fotbalului

Patronul clubului Sportul, Vasile Siman, a fost evacuat cu forta din Casa Fotbalului, dupa ce oficialii FRF au refuzat sa ii inregistreze o serie de acte prin care dovedea ca a platit o parte din datoriile pe care gruparea bucuresteana le are la bugetul de stat.
Marti dupa-amiaza, directorul economic al clubului Sportul, Daniela Nenciulescu, a incercat sa inregistreze actele respective, dar Biroul de registratura al FRF era inchis. Ulterior, Vasile Siman a sosit la Casa Fotbalului si a incercat sa-i ceara socotelaa directorului de relatii internationale din cadrul FRF, Florin Prunea, pentru aceasta situatie. Cei doi au avut o disputa verbala, care a culminat cu evacuarea lui Siman de catre agentii de paza, la solicitarea lui Prunea.
Comisia de Apel a Sistemului National de Licentiere a decis, vineri, retragerea licentei clubului Sportul Studentesc, din cauza datoriilor inregistrate la bugetul statului pe anul 2005. Conform directorului de licentiere, Viorel Duru, gruparea din Regie are datorii la bugetul statului in valoare de 1,26 milioane RON. De asemenea, directorul coordonator al Sistemului National de Licentiere, Florin Prunea, sustine ca jucatorilor echipei Sportul Studentesc nu li s-a mai operat in cartile de munca de citiva ani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro