Vernisaj la Muzeul Eparhial: Chipuri de oameni vârstnici din satul românesc | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
O expoziție care nu trebuie ratată

Vernisaj la Muzeul Eparhial: Chipuri de oameni vârstnici din satul românesc

• expoziția, deschisă publicului din Brăila și Galați până pe 20 iunie, cuprinde o parte din colecția de peste 400 de lucrări aparținând colecționarului de artă Vasile Joanta • evenimentul se înscrie în seria manifestărilor organizate în Eparhia Dunării de Jos, în „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”

 

Vernisaj inedit, cu portrete de vârstnici, la Muzeul Eparhial al Dunării de Jos.

„În după-amiaza zilei de marți, 16 mai 2023, la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, a fost vernisată expoziția temporară „Portrete - tablouri, schițe, grafică”. La manifestarea desfășurată în Sala „Sergiu Dumitrescu”, din cadrul Muzeului Eparhial, a participat Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu oameni de cultură, artiști, profesori, preoți, precum și elevi și studenți”, precizează pr. Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al eparhiei.

Expoziția cuprinde mare parte din cele peste 400 de lucrări colecționate, de-a lungul timpului, de către Vasile Joanta, președintele Asociației „Pro Boholț”, multe dintre exponate fiind realizate în timpul taberelor de creație organizate în localitatea Boholț, județul Brașov, locul natal al colecționarului de artă.

Evenimentul cultural se înscrie în seria manifestărilor organizate în Eparhia Dunării de Jos în Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice, între lucrările expuse regăsindu-se chipuri de oameni vârstnici din satul românesc autentic.

Distinsul colecționar de artă, ing. Vasile Joanta, în cuvântul său, a arătat că lucrările de artă aduc liniștire sufletească și contemplarea Lui Dumnezeu.

Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a vorbit despre dragostea față de artă și de frumos și despre frumusețea transfiguratoare. „Ierarhul a evidențiat măsura în care o lucrare de artă are capacitatea de a comunica în timp și a transmis un cuvânt de apreciere și de mulțumire pentru aducerea, la Dunărea de Jos, a unei astfel de expoziții care înveșnicește frumusețea”.

Cei prezenți au putut admira și expoziția dedicată Episcopului Melchisedec Ștefănescu, amenajată cu prilejul împlinirii a 131 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. La finalul manifestării, în holul principal al Muzeului Eparhial a fost săvârșit un Parastas pentru primul episcop al acestei eparhii, vrednicul de pomenire acad. Melchisedec Ștefănescu.

Expoziția va putea fi vizitată, de către iubitorii de frumos din Brăila și Galați, până pe 20 iunie 2023.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro