"Noi reconfirmăm poziţia noastră principială cu privire la necesitatea de a finaliza retragerea cât mai rapidă şi transparentă a forţelor militare şi a muniţiilor ruse care se află pe teritoriul Republicii Moldova, fiind astfel încălcate Constituţia Republicii Moldova, obligaţiile internaţionale şi în lipsa acordului ţării gazdă", a subliniat Osipov.
"Rămânând fideli dispoziţiilor din Tratatul cu privire la Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE), suntem gata să sprijinim eforturile de modernizare a acestui instrument vital politico-militar bazându-ne pe angajamentele şi principiile existente. În acest context, nu putem aborda problemele cu privire la prezenţa pe teritoriul Republicii a forţelor armate străine, deciziile deja fiind luate la summit-ul anterior al OSCE", a mai afirmat vicepremierul pentru reintegrare.
