Victor Ponta pune la încercare răbdarea Justiţiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victor Ponta pune la încercare răbdarea Justiţiei

Ieri, în ziua în care premierul Victor Ponta se pregătea să vorbească în Parlament despre starea de sănătate a economiei ţării, o declaraţie de-a sa din ajun a stârnit furtună în justiţia română.
La prima oră a dimineţii, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Livia Stanciu, a avertizat că plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) are posibilitatea să sesizeze Inspecţia Judiciară pentru a se constata dacă a fost sau nu încălcată independenţa Justiţiei în ceea ce priveşte declaraţiile premierului Victor Ponta privind condamnarea lui Liviu Dragnea. „Aţi văzut ce păţesc ăia doi judecători de la Curtea de Apel care au achitat-o pe doamna Rarinca? Le-au scos stenograme, nu ştiu ce. Vă daţi seama că judecătoarele de la Dragnea dacă cumva îl achitau pe Dragnea cred că erau şi arestate acum. Au dat şi ele un an cu suspendare, dar pentru noi e un lucru nedrept, pentru că nu doar noi, ci şi PNL a fost cu noi la suspendare, a spus Ponta, la un post de televiziune.

Critici de ambele părţi

La scurt timp după intervenţia Liviei Stanciu, judecătorul Alexandru Şerban, membru al CSM, a cerut marţi CSM să sesizeze Inspecţia Judiciară (IJ) cu declaraţiile lui Ponta. În replică, premierul a scris pe Facebook că „un domn judecător Şerban de la CSM e supărat şi mă reclamă că am comentat decizia în cazul Dragnea! Domnule judecător, colegul dvs. din CSM Dănileţ a comentat repetat la televiziune decizia în cazul „Mariana Rarinca"! Evident că v-aţi făcut că plouă! Deci să înţelegem - cine e prieten şi coleg cu dvs. ( din „Sistem" adică) are voie, noi ceilalţi nu! Corect? Spuneţi direct şi ne supunem!", a scris Ponta.
Într-un fel de concluzie, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că este foarte dificil să ceară oamenilor politici să aibă „o anumită rezervă" atunci când discută despre justiţie, atâta timp cât un membru al CSM critică celelalte puteri ale statului. „În utimul timp sunt foarte multe declaraţii despre justiţie în spaţiul public. Analişti, jurişti din toate mediile, oameni politici, toată lumea discută despre justiţie. În mod cert, acest lucru nu ajută întotdeauna la dialogul dintre instituţii. Am făcut apel în mod constant, în special la oamenii politici, să aibă o anumită rezervă atunci când discută despre justiţie. Pe de altă parte, este foarte dificil să ceri să aibă această rezervă când, spre exemplu, un membru al CSM critică celelalte puteri ale statului - Parlamentul, Guvernul - spunând de exemplu că se emit prea multe ordonanţe de urgenţă", a spus Cazanciuc, citat de agerpres.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro