Victoria Traian este noua campioană a Ligii a IV-a | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victoria Traian este noua campioană a Ligii a IV-a

• în ultimul meci, formaţia din Traian a câştigat cu 2-1 în partida cu Viitorul Ianca • centralul Marius Marchidanu nu a acordat două penalty-uri echipei gazdă şi nu l-a eliminat pe Irimia • campionii au fost premiaţi de AJF Brăila cu o cupă, o diplomă, medalii şi echipament  sportiv • CS Făurei, doar remiză cu Viitorul Însurăţei • la finalul partidei de la Vişani suporterii din Făurei au intrat în teren şi au încercat să-şi verse nervii pe brigada de arbitri  

 

Surprinzător, ediţia de campionat 2016-2017 a Ligii a IV-a din judeţul Brăila a fost câştigată de Victoria Traian şi nu de CS Făurei, formaţie care a dominat actuala stagiune şi a fost pe primul loc până în etapa a 7-a a turneului play-off. Însă gruparea manageriată de Bănel Nicoliţă a slăbit din turaţie pe ultima sută de metri, iar echipa din Traian, pregătită de antrenorul Viorel Ciucaşu, a “scăpat” în câştigătoare. Victoria Traian a fost campioană în sezonul 2014-2015 şi, după un singur campionat, a redevenit cea mai bună echipă a judeţului Brăila şi merge la barajul de promovare pentru Liga a III-a. Formaţia care a stabilit campioana a fost Viitorul Ianca, iar aceasta, alături de Viitorul Însurăţei, merită toată stima deoarece au respectat competiţia până în ultima secundă.

Duelul de la distanţă pentru primul loc dintre CS Făurei şi Victoria Traian şi-a derulat ultimul episod miercuri, 7 iunie, rundă în care capul de afiş l-a reprezentat partida dintre Victoria Traian şi Viitorul Ianca, pentru că nimeni din lumea fotbalului brăilean nu lua în calcul un semieşec pe teren propriu al Făureilui lui Bănel Nicoliţă. Astfel că tribuna stadionului din Traian s-a umplut încă de la ora 17.30. Meciul în sine nu a fost unul spectaculos deoarece fiecare combatantă şi-a dorit victoria, echipa gazdă pentru a câştiga competiţia, în timp ce formaţia din Ianca pentru a demonstra că nu degeaba a fost considerată revelaţia sezonului de primăvară. Meciul a început cu câte o mare ocazie de fiecare parte, pentru gazde a ratat Ciocan (min. 3), pentru oaspeţi Bratosin. Presiunea formaţiei antrenate de Viorel Ciucaşu asupra careului advers a dat roade în minutul 25, când Zaharia a pătruns în careul advers, a fost faultat în momentul şutului, dar în loc de penalty echipei gazdă i s-a acordat doar un corner. Pârliţeanu a centrat foarte bine, iar Marius Barbu a trimis imparabil mingea, cu capul, în plasa porţii apărate de Şerbu. Turiac ar fi putut dubla avantajul echipei sale, însă mingea trimisă de el cu capul, a trecut pe lângă poartă. Pe contraatac, în minutul 38, Crăciun a marcat şi a restabilit egalitatea. În penultimul minut de joc, oaspeţii puteau rămâne în inferioritate numerică, însă arbitrul de centru, Marius Marchidanu nu l-a eliminat pe căpitanul Viitorului, Cristi Irimia care şi-a lovit un adversar atunci când jocul era oprit. Cristian Ciocan a fost la un pas de 2-1, în minutul 51. Trei minute mai târziu Barbu a pătruns în careul advers, iar adversarul său din această fază, Ioniţă a preluat mingea cu mâna, însă nici de această dată Marchidanu nu a dictat penalty, aşa cum ar fi fost firesc să procedeze un arbitru care se respectă, dar şi competiţia în care oficiază. Victoria Traian a continuat să atace şi, în minutul 68, Leu a trimis o diagonală până la Neagu, iar acesta a trimis mingea în vinclul porţii apărate de Şerbu. Putea fi chiar 3-1, dar mingea şutată din lovitură liberă de Cristian Ciocan a lovit transversala. La finalul partidei Asociaţia Judeţeană de Fotbal Brăila i-a premiat pe campioni cu o cupă, o diplomă, medalii şi echipament sportiv, festivitatea de premiere fiind oficiată de Laurenţiu Vărgatu, preşedintele AJF şi Nicuşor Abăseacă, primarul comunei Traian.

 

Stelian Nicoliţă, desemnat golgeterul competiţiei

Echipa din Făurei pornea cu prima şansă la victorie în disputa de pe teren propriu cu Viitorul Însurăţei, însă în teren lucrurile au stat cu totul altfel. Trupa lui Bănel Nicoliţă a beneficiat de un penalty în prima repriză, dar Omer Vlad a ratat şi la pauză scorul a fost egal, 0-0. În partea a doua, Viorel Gheorghe i-a adus pe oaspeţi în avantaj, iar CS Făurei a egalat şase minute mai târziu prin Stelian Nicoliţă, dar nu a putut să întoarcă scorul în favoarea sa, măcar să încheie sezonul cu un succes. Iar spectatorii din Vişani şi-au manifestat frustrarea aducând injurii arbitrilor. Ba mai mult, unii dintre ei au încercat chiar să-l lovească pe centralul partidei. Totuşi, când apele s-au liniştit secretarul AJF, Mihai Ianoş i-a oferit lui Stelian Nicoliţă, golgeterul Ligii a IV-a, o diplomă şi o plachetă.

 

Rezultatele şi marcatorii etapei a 10-a din play-off:         

Voinţa Şuţeşti - Victoria Cazasu 3-0 neprezentare

Victoria Traian - Viitorul Ianca 2-1 (1-1)

Barbu (min. 25), Neagu (min. 68) / Crăciun (min. 38)

CS Făurei - Viitorul Însurăţei 1-1 (0-0)

S. Nicoliţă (min. 60) / V. Gheorghe (min. 54)

 

Rezultatele şi marcatorii etapei a 10-a din play-out:

Gloria Movila Miresii - Dacia Unirea 2 Brăila 3-0 (1-0)

Viorel Munteanu (min. 40, 87, 94)

Voinţa Vişani - Pandurii Tudor Vladimirescu 3-0 neprezentare

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro