Victoria Traian a pierdut cu 7-0 la Agricola Borcea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victoria Traian a pierdut cu 7-0 la Agricola Borcea

• Mocanu şi Barbu au ratat singurele ocazii ale formaţiei vizitatoare

 

În etapa a doua a Ligii a III-a, Victoria Traian a pierdut cu 7-0 la Agricola Borcea şi fiind cea de a doua înfrângere consecutivă la acest scor, ocupă ultimul loc în Seria a II-a. Formaţia gazdă a marcat de patru ori în primele 20 de minute prin

Marian Şerban care a realizat un hat trick şi Marius Gheorghe, iar în repriza au mai înscris M. Gheorghe, Bumbac şi Chirilă.

Victoria Traian a irosit trei şanse de gol prin Mocanu de două ori şi Barbu, însă cel mai bun jucător al oaspeţilor a fost portarul Ionuţ Tunea care, deşi a primit şapte goluri, a parat cam tot atâtea mingi care puteau mări avantajul gazdelor.

 

Victoria Traian: Tunea – Martinescu, M. Ion (min. 80: Moldoveanu), Boitaş, P. Olmazu – Postolea (min. 70: Bolozan), Barbu, C. Ion, Alpărean (min. 46: Bălănică) – Mocanu, M. Popa (min. 46: Pârliţeanu).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro