Victorie categorică, de moral, înaintea returului de la Oldenburg | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victorie categorică, de moral, înaintea returului de la Oldenburg

Cu toate că partida s-a derulat la ora 11.00, într-o zi lucrătoare, sala Polivalentă a cunoscut aproape aceeaşi animaţie ca atunci când se juca sâmbăta, galeria şi-a făcut simţită prezenţa pe toată durata întâlnirii, iar la final HC Dunărea a obţinut o victorie categorică, dătătoare de speranţe în perspectiva partidei de la Oldenburg.
Echilibrul s-a păstrat doar un sfert de oră. Dacă în această perioadă echipele au mers cap la cap, în doar două minute Dunărea a marcat de tot atâtea ori prin Dancu şi Crăciun şi s-a distanţat pentru prima dată la două lungimi de adversara sa.
Rădulescu (min. 20) a înscris pentru 12-9, însă braşovencele au speculat apoi breşele din apărarea brăileană şi s-au apropiat din nou la un gol, 12-11 pentru Dunărea.
Finalul primei reprize a aparţinut gazdelor. Crăciun şi Rădulescu au mărit la trei avantajul echipei brăilene, Voicu a parat o aruncare de la 7 m şi după primele 30 de minute handbalistele brăilene conduceau cu 15-12.
Dacă în prima repriză a jucat în nota echipei, în cea de-a doua Ada Moldovan a redevenit jucătoarea care poate decide soarta unui meci. Iar pe lângă aportul din apărare, golgetera en titre a Ligii Naţionale şi-a făcut norma de goluri, ba chiar şi-a depăşit-o, ţinând cont de faptul că a perforat de 12 ori poarta, apărată de altfel destul de bine de Raluca Avram, un portar care a avut 12 intervenţii bune pe parcursul întâlnirii.
Fără Mihaela Pătuleanu, care a văzut cartonaşul roşu în minutul 29, când a fost eliminată pentru a treia oară, Rulmentul nu a mai fost la fel de sigură în apărare în repriza a doua, iar Dunărea, pentru care au evoluat şi jucătoarele tinere, Dancu, Drăguţ, Adespii a început să joace la turaţia dorită de antrenoarea Alexandrina Soare.
Dacă în minutul 52 brăilencele conduceau cu 25-20 la finalul partidei diferenţa s-a mărit la zece goluri, iar un aport la acest succes categoric l-a avut şi Andreea Adespii, care a înscris de trei ori în ultimele cinci minute.
Nu trebuie omis faptul că după un început de joc timid portarul Elena Voicu a fost foarte inspirată, ea trecându-şi în cont 9 intervenţii salutare.
Formaţia brăileană a pus astfel capăt seriei partidelor mai puţin reuşite şi a făcut şi o repetiţie înaintea returului cu VFL Oldenburg din optimile de finală ale Cupei Cupelor.
Pentru HC Dunărea au marcat Moldovan 12, Crăciun 3, Jenofi 3, Rădulescu 3, Adespii 3, Radovici 2, Dragut 2, Brot, Luca şi Dancu iar de la Rulmentul cele mai prolifică jucătoare a fost Teodorescu - 6 goluri, secondată de Cherăscu şi Abramiuc, cu câte 4 reuşite fiecare.

Alexandrina Soare - mulţumită de rezultat

La conferinţa de presă antrenoarea brăileană a declarat că este mulţumită de rezultat şi de faptul că, pe parcursul acestui meci scorul i-a permis să încerce mai multe variante de joc.
"La un asemenea scor ce pot să spun, sunt mulţumită de rezultat dar mai ales de faptul că am putut exersa câteva scheme pe care vrem să le aplicăm la Oldenburg. Este bine că scorul ne-a permis să dăm credit şi jucătoarelor tinere, pentru că ele pot reprezenta soluţii pentru returul din Germania, unde vom merge să facem o figură cât mai frumoasă şi de ce nu, să obţinem calificare în faza următoare", a declarat Alexandrina Soare.
Dacă pe timpul partidei a contestat mai multe decizii ale arbitrilor, la conferinţa de presă Mariana Târcă a spus că se aştepta ca formaţia sa să se stingă pe finalul meciului: "Avem o echipă tânără şi mă aşteptam să nu mai poată face faţă adversarei sale pe final de partidă. Obiectivul nostru în acest an este doar evitarea retrogradării".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro