Viesparul de la patinoar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Viesparul de la patinoar

• aflat de câţiva ani în moarte clinică, din cauza lipsei acute de clienţi, patinoarul de lângă Grădina Mare este ţinut funcţional de Primărie • primarul Marian Dragomir a declarat încă din decembrie că, deşi obiectivul nu poate fi adus pe profit, îl va deschide totuşi, pentru ca brăilenii care să vor să patineze, contra unor tarife acceptabile, să aibă unde să o facă • recent, cotidianului nostru i-a parvenit o sesizare din care reiese că puţinii brăileni ce continuă să meargă acolo nu ar fi trataţi tocmai corect, în timp ce unii angajaţi ai SUPAGL ar avea parte de un tratament preferenţial • în replică, şefii SUPAGL afirmă că astfel de reclamaţii ar veni chiar dinspre personalul de la patinoar, în contextul în care s-a instituit un control mai aspru asupra banilor încasaţi la intrare, dar şi pentru închirierea patinelor

 

Confruntat în continuare cu o lipsă acută de clienţi, aspect ce face ca veniturile să nu poată acoperi cheltuielile de funcţionare, patinoarul municipalităţii, aflat în administrarea Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL), face obiectul unei sesizări adresate cotidianului nostru, din care reiese că puţinii muşterii ce frecventează, totuşi, acest loc de distracţie nu sunt trataţi cu respectul cuvenit. Mai mult, persoana care a trimis sesizarea, prin intermediul unui cont de Facebook, vorbeşte şi despre anumite abuzuri săvârşite de angajaţi ai SUPAGL.

“Am fost în seara aceasta la patinoar şi stăteam la locul de fumat. Am văzut o maşină albă care a claxonat, iar paznicul i-a dat drumul în curte. Iniţial, am crezut că a venit vreun şef în control, dar din maşină au coborât o femeie, un copil şi şoferul. Cei trei au intrat, şi-au luat patine şi au intrat pe gheaţă. Nedumerită, am întrebat paznicul de când se dă drumul la maşinile clienţilor în curtea patinoarului, când ceilalţi stau în parcare. Paznicul m-a lămurit: este şoferul dnei. director Barbu şi a venit să patineze. Eu am insistat şi am întrebat de ce i-a dat drumul în curte cu o maşină particulară (o Dacia Duster nouă, cu numere roşii), când putea să o lase în parcare, ca toţi ceilalţi. Atunci, omul m-a lămurit pe deplin: nu este maşină particulară, este maşina instituţiei, de aia i-a dat drumul. Eu am insistat: Păi, are voie să vină cu maşină de serviciu, cu nevastă şi copil, în interes personal? Omul a zâmbit spunând: nu e prima oară, el are voie, e şoferul directorului. Asta e România în care trăim? Unii se plimbă pe banii noştri şi alţii stau la coadă să îşi plătească impozitele şi rămân fără bani de pâine?”, se întreabă persoana nemulţumită. Trebuie precizat că sesizarea a fost trimisă miercuri, 18 ianuarie, deci este de presupus că cele relatate s-au petrecut în aceeaşi zi, adică la jumătatea săptămânii trecute. Pentru edificare, autoarea sesizării ne-a trimis şi câteva poze, în care se vede un Duster alb parcat lângă clădirea patinoarului din vecinătatea Grădinii Mari.

Aceeaşi persoană a mai reclamat un aspect:  “După ce am patinat, m-am dus la casieria de la ieşire, să plătesc. Acolo, întuneric! Ei, zic, s-a dus la toaletă, aştept vreo cinci minute (în spatele meu mai veniseră patru persoane) dar tot nu venea nimeni. M-am dus înăuntru, să întreb de ce nu este nimeni la casierie. Păi, nu mai avem casieră, mi s-a răspuns, plătiţi tot aici, unde se închiriază patine, şi ieşirea, iar după ce vă strângeţi câţiva merg eu să vă dau drumul. Întrebarea e de ce nu se anunţă de la început că trebuie să aştepţi ca să se facă grup mai mare pentru a se deschide uşa? Aşa am primit ordine de la şefi, am primit răspunsul. Nu mi se pare ok, pe timpul clienţilor!”.

 

Răspunsul conducerii SUPAGL: “Am verificat, nu e adevărat!”

Pusă în postura de a oferi un punct de vedere faţă de cele reclamate în sesizarea anonimă, conducerea SUPAGL a cerut un răgaz, pentru a face o mică anchetă internă. Marţi, 24 ianuarie, directorul Marilena Barbu a fost gata să răspundă la întrebările reporterului “Obiectiv”. Şeful SUPAGL  a negat că şoferul său ar fi fost, în seara zilei de 18 ianuarie, cu maşina de serviciu la patinoar, împreună cu soţia şi copilul. “Am verificat, iar cele sesizate nu se confirmă. La data respectivă, maşina de serviciu nu a intrat în curtea patinoarului. Şoferul a fost cu familia acolo, dar nu cu maşina instituţiei. În cadrul SUPAGL, sunt reguli stricte în ceea ce priveşte folosirea maşinilor de serviciu. La sfârşitul orelor de program, şoferii sunt obligaţi să lase maşinile parcate lângă sediu. Există o notă internă în acest sens, încă din luna februarie 2016. Excepţie fac doar perioadele când se acţionează la deszăpezire. În nopţile respective, maşinile pot fi parcate la domiciliul şoferilor, fiindcă programul de lucru este diferit de cel de obişnuit. În ceea ce priveşte fotografiile care au fost trimise la ziarul «Obiectiv», în care se vede maşina directorului în curtea patinoarului, acestea au fost făcute probabil în altă seară. E posibil să fi fost chiar în seara precedentă, marţi, 17 ianuarie, când am ajuns eu la patinoar, pentru un control de rutină”, ne-a declarat directorul Marilena Barbu.

Şi acuzaţia că utilizatorii patinoarului trebuie să aştepte zeci de minute până când sunt lăsaţi să părăsească incinta a fost respinsă categoric de directorul SUPAGL. “E adevărat că în zilele mai puţin aglomerate din timpul săptămânii  le dăm liber celor care lucrează sâmbătă şi duminică. În data de 18 ianuarie, casiera a fost liberă, dar asta nu înseamnă că cei prezenţi nu au putut ieşi din incinta patinoarului când au vrut. Când casiera lipseşte, banii sunt încasaţi de persoana care este de serviciu în zona unde se închiriază patinele. Angajatul respectiv deschide uşa celor care vor să iasă, după ce aceştia achită banii aferenţi timpului petrecut în incinta patinoarului, în baza cartelei pe care o primesc atunci când intră înăuntru. Niciodată nu s-a pus problema să se strângă un grup mai mare şi abia apoi să se deschidă uşa de la ieşire. De altfel, miercuri, 18 ianuarie, la patinoar au fost doar 56 de utilizatori, deci nu a fost o asemenea aglomeraţie încât să se ajungă în situaţia de a se aştepta 15 minute la ieşire”, ne-a mai spus directorul Barbu.

 

“Noi încercăm să facem ordine la Patinoar, iar asta s-ar putea să îi nemulţumească pe unii!”

Şeful SUPAGL are propria versiune în ceea ce priveşte sesizarea trimisă către cotidianul nostru, prin intermediul unei reţele de socializare. Marilena Barbu bănuieşte că reclamaţia ar fi fost iniţiată de unul sau mai mulţi angajaţi ai SUPAGL care pe perioada sezonului rece sunt detaşaţi să lucreze la patinoar. “Fie sunt nemulţumiţi de orele de program, fie nu le convine faptul că, din luna decembrie, de când a fost redeschis patinoarul s-au impus reguli mai stricte şi s-au intensificat acţiunile de control, pentru a stopa anumite nereguli apărute pe parcursul anilor trecuţi”, ne-a declarat directorul Barbu. Acesta spune că inclusiv primarul Marian Dragomir a dat dispoziţie să se ştie în permanenţă cine stă la intrare şi eliberează cartelele de acces, şi cine stă la ieşire, pentru a încasa tariful aferent timpului petrecut în interior, în baza orei de intrare afişate pe cartelă. “S-au luat aceste măsuri pentru ca toată lumea care vine la patinoar să plătească tariful, nu să avem supriza că unii ies pe altă uşă decât cea pe care se iese după ce se achită. De asemenea, încercăm să avem un control mai strict asupra închirierii de patine, în sensul că utilizatorii trebuie să închirieze patine din dotarea patinoarului nu din cele aduse de cineva anume, cum se formase un obicei într-o anumită perioadă. Probabil că aceste măsuri deranjează, iar cineva are impresia că se va reveni la starea de dinainte, dacă denigrează directorul cu sesizări trimise la ziar”, spune Marilena Barbu. Aceasta a evitat, totuşi, să îi nominalizeze pe cei bănuiţi că scot clienţii pe uşa din dos sau că şi-au făcut o afacere personală din închirerea de patine către clienţi.

Ce-i drept, în ceea ce priveşte pozele cu Dusterul alb din curtea patinoarului, înainte de a fi trimise către cotidianul nostru, acestora le-a fost ştearsă amprenta digitală, astfel că nu se mai poate stabili cu exactitate data la care au fost făcute şi nici marca aparatului foto sau smartphne-ului care le-a generat.

 

Investiţie de 1 milion de euro care trage să moară

După cum se ştie, patinoarul situat lângă Grădina Mare este  admistrat de Primăria Brăila, prin intermediul Serviciului de Utilitate Publică Administrare şi Gospodărire Locală. Funcţionează din 2008, fiind inaugurat la vremea respectivă cu mare pompă de autorităţile locale şi judeţene, în frunte cu fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Acesta le promisese brăilenilor care voiau să patineze că nu vor mai fi nevoiţi să meargă până la Galaţi, iar până la urmă s-a ţinut de cuvânt. Construirea patinoarului nu a fost lipsită de controverse, dată fiind suma alocată de la bugetul judeţului şi bugetul municipiului, care în total s-a ridicat la peste 1 milion de euro. Asta în situaţia în care nu avem de-a face cu o clădire propriu-zisă decât în partea de vestiar, de birouri şi de grupuri sanitare, iar în rest de o copertină aşezată peste suprafaţa îngheţată.

Criticile legate de costurile prea ridicate au fost ignorate de administraţia condusă atunci de Bunea Stancu, iar patinoarul a fost inaugurat cu mare pompă, la finele anului 2008. În primii ani, brăilenii amatori de patinaj mergeau în număr mare aici, însă apoi interesul publicului a scăzut constant. S-a întâmplat aşa în special după ce, în urmă cu circa patru ani, a fost deschis un patinoar şi în incinta Promenada Mall, de la Vărsătura. Deşi cu o suprafaţă de gheaţă mult mai mică decât patinoarul din Brăila, acela a reuşit să atragă constant mai mulţi clienţi.

Lipsa de interes a brăilenilor pentru patinoarul de lângă Grădina Mare s-a văzut în încasările tot mai mici din ultimii ani. Iarna trecută se pare că a fost una foarte dificilă, din punctul de vedere al sustenabilităţii acestui obiectiv. Din cauza lipsei clienţilor, patinoarul a acumulat datorii foarte mari către furnizorul de energie, „Electrica” SA. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care, anul acesta deschiderea pentru public nu s-a mai făcut la sfârşitul lunii noiembrie, aşa cum se obişnuia în anii trecuţi, ci abia la jumătatea lunii decembrie.

De altfel, primarul Marian Dragomir a recunoscut că patinoarul va merge pe pierdere în continuare, însă tot edilul-şef a declarat că nu are cum să nu menţină în funcţiune acest obiectiv public, pentru brăilenii care vor să patineze la un tarif acceptabil. Reamintim că, de câţiva ani, taxa de acces este de 4 lei/oră/persoană. Tariful pentru închirierea patinelor este de 5 lei/ora/persoană, iar cine vrea să-şi ascută patinele trebuie să plătească 4 lei/pereche.

“E destul de dificil să menţinem funcţional acest obiectiv, în condiţiile în care banii încasaţi de la public nu acoperă costurile de funcţionare. Exista o datorie de 121.000 lei (1,21 miliarde lei vechi n.n.) către Electrica, iar din acest motiv alimentarea cu energie electrică era întreruptă. Am făcut o negociere şi am reuşit să obţinem o reeşalonare pe 6 luni a acestei datorii, în tranşe egale. Dacă mărim tariful, pierdem şi mai mulţi clienţi, deci vom păstra aceleaşi preţuri la bilete, chiar dacă asta înseamnă că nu putem acoperi costurile de funcţionare. Important este ca brăilenii care vor să patineze să aibă această posibilitate în oraşul nostru”, ne declara, în luna decembrie, cu câteva zile înainte de redeschiderea patinoarului, primarul Marian Dragomir.

 

Clienţi puţini, ambiţii mari

În cele câteva săptămâni de când funcţionează, patinoarul municipalităţii nu a atras prea mulţi clienţi. La fel ca şi anul trecut, în cursul săptămânii merg acolo, în medie, câte 50 de persoane pe zi. În week-end, însă, cererea este vizibil mai mare. Duminică, 22 ianuarie, au fost 578 de clienţi, consemnaţi în baza cartelelor de acces eliberate, iar luni, 23 ianuarie, zi liberă dată de Guvern, au fost 261 de clienţi. Încasările mai mari de la sfârşit de săptămână nu vor face ca patinoarul să devină un obiectiv profitabil nici în această iarnă, recunoaşte conducerea SUPAGL. “Veniturile obţinute nu ne ajută să acoperim costurile, în special costul energiei electrice, care este foarte mare. Noi încercăm în continuare să facem din patinoar un obiectiv profitabil. Am reuşit să obţinem de la ISU documentaţia de funcţionare, am reparat maşina de lustruit gheaţă. Ce lipeşte în acest moment, este o mai bună promovare. Vom încerca, prin intermediul şcolilor, să aducem mai mulţi copii care să facă mişcare aici”, ne-a mai declarat directorul Marilena Barbu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro