Viktor Ianukovici este de negăsit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Viktor Ianukovici este de negăsit

"Sunt sigur că nu îl vom găsi. Atâţia oameni îl caută de atâtea zile", explică Vitali, pompier în Ministerul Situaţiilor de Urgenţă.
El a însoţit echipa AFP până la acest ansamblu de vile cochete, unde străzile înguste sunt complet goale, la circa zece kilometri de centrul oraşului. "Dacă aş şti ceva, aş spune şi aş primi o recompensă substanţială", adaugă acest bărbat în vârstă de 37 de ani, care locuieşte la periferia oraşului Doneţk.
Acest oraş industrial se află în centrul regiunii miniere Donbas, unde Viktor Ianukovici s-a născut în 1950. Justiţia ucraineană a emis un mandat de arestare împotriva lui pentru "ucidere în masă" şi Parlamentul tocmai a votat o rezoluţie care cere Curţii Penale Internaţionale de la Haga să îl urmărească în cadrul unei anchete pentru "crime împotriva umanităţii".
Zvonuri dintre cele mai incredibile circulă cu privire la Viktor Ianukovici, despre care nu se mai ştie nimic de când a încercat în zadar, sâmbătă, să fugă din Doneţk la bordul unui avion particular. Fostul preşedinte a părăsit puterea sub presiunea străzii, după ce peste 80 de persoane au murit în decurs de trei zile în confruntările de la Kiev, unde poliţia a tras cu muniţie de război.
Pentru numeroşi locuitori din acest oraş cu peste un milion de locuitori, el se ascunde probabil în împrejurimi. Alţii şuşotesc că este posibil să fie la Sevastopol, în peninsula ucraineană prorusă Crimeea, unde se află navele Flotei ruse la Marea Neagră. Alţii că ar fi reuşit deja să părăsească Ucraina.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro