Mergi la conţinutul principal

Vineri 7, Black Friday. InfoCons - Protecția Consumatorilor vă recomandă

InfoCons îi sfătuiește pe consumatori ca, înainte de a cumpăra, să se informeze, să testeze și să-și cunoască drepturile • prezentăm mai jos câteva sfaturi pentru cumpărături sigure de Black Friday

 

Se apropie perioada mult-așteptată a reducerilor de Black Friday („Vinerea Neagră”), momentul în care ofertele de tot felul par de nerefuzat. Cu toate acestea, spun specialiștii, este important ca fiecare consumator să fie bine informat și protejat atunci când achiziționează bunuri.

„InfoCons pune la dispoziția publicului UNICA Aplicație Onestă de Protecția Consumatorilor InfoCons, un instrument GRATUIT, independent și transparent, care permite contactarea directă și rapidă a numerelor de urgență locale, naționale și internaționale, în cazul în care apar probleme legate de produsele sau serviciile cumpărate. Nu uita: indiferent de promoție, drepturile tale de consumator rămân aceleași. O reducere de preț nu înseamnă o reducere a protecției tale legale”, precizează, într-un comunicat, reprezentanții InfoCons - Protecția Consumatorilor.

InfoCons îi sfătuiește pe consumatori ca, înainte de a cumpăra, să se informeze, să testeze și să-și cunoască drepturile. Iată câteva sfaturi pentru cumpărături sigure de Black Friday:

  • Monitorizați, timp de 30 de zile, prețurile produselor pe care doriți să le achiziționați, pentru a vă asigura că reducerile sunt reale.
  • Verificați dacă produsul este pe stoc.
  • Asigurați-vă că prețul afișat este cel final și include toate taxele.
  • Verificați dacă prețul include costurile de livrare.
  • Înainte de finalizarea comenzii, confirmați că prețul din coșul de cumpărături este identic cu cel afișat în momentul selecției produsului.
  • Evitați produsele contrafăcute și site-urile necunoscute.
  • Citiți recenziile și verificați garanțiile oferite.

În Uniunea Europeană consumatorii au dreptul de a returna produsele achiziționate online sau prin alte mijloace de vânzare la distanță (prin telefon, poștă, de la un comis voiajor) în termen de 14 zile, pentru a putea beneficia de rambursarea integrală a sumei plătite. Nu aveți nevoie de un motiv special pentru a face acest lucru, este suficient să vă răzgândiți. Perioada de reflecție de 14 zile nu este valabilă în cazul tuturor produselor. Pentru a consulta excepțiile, accesează site-ul InfoCons.

Comercianții au obligația legală de a informa corect și complet consumatorii. Pe website-ul lor trebuie să fie publicate informații precum:

  • Datele de identificare - denumirea firmei, adresa poștală și electronică, numărul de telefon, precum și numerele de înregistrare în registrul comerțului și cel fiscal.
  • Caracteristicile principale ale produsului sau serviciului oferit.
  • Prețul final, care include toate taxele.
  • Costurile de livrare, dacă există.
  • Modalitățile de plată și de livrare disponibile.
  • Perioada de valabilitate a ofertei sau a prețului.
  • Durata minimă a contractului, în cazul furnizărilor curente sau periodice.
  • Dreptul de denunțare unilaterală a contractului și modul concret de exercitare a acestuia.

Orice anunț de reducere de preț, exprimat în valoare absolută sau procent, trebuie să fie vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice. De asemenea, el trebuie să fie realizat prin una dintre următoarele metode: menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat; utilizarea mențiunilor „preț nou” și „preț vechi” lângă sumele respective; indicarea procentului de reducere și a noului preț lângă prețul anterior, barat.

Spor la cumpărături!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro