Violatorii din Berteştii de Jos au fost arestaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Violatorii din Berteştii de Jos au fost arestaţi

* la data de 13 februarie, cei trei tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 23 de ani acuzaţi că au violat o femeie de de 59 de ani, în propria locuinţă, au ajuns în spatele gratiilor * Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor George D., Marian F. şi Sorin I.

 

 

Acuzaţi că au violat o femeie de 59 de ani, în propria locuinţă din localitatea Berteştii de Jos, trei tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 23 de ani au ajuns în spatele gratiilor. La data de 13 februarie, Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor George D., Marian F. şi Sorin I. pentru infracţiunea de viol, după cum se arată pe site-ul instanţei. Pe 12 februarie, inculpaţii au fost reţinuţi pe ordonanţă şi duşi apoi în faţa instanţei cu propunere de arestare. “Faţă de aceştia a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile şi au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al IPJ.

Potrivit poliţiştilor, la data de 12 februarie, ora 07.10, un bărbat din comuna Berteştii de Jos a sesizat prin apel 112 faptul că, în seara de 11 februarie, o localnică de 59 de ani a fost violată de trei persoane. Poliţiştii au reuşit să-i depisteze pe trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 23 de ani, bănuiţi de comiterea faptei, aceştia fiind conduşi la sediul Poliţiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru viol şi s-au efectuat cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăţei, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro