* incidentul s-a petrecut pe fondul unui conflict spontan * agresorul a ajuns la arest
Un bărbat din Gropeni și-a lovit un consătean cu un ciocan, pe fondul unui conflict spontan. Agresorul a ajuns la arest.
La data de 21 octombrie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Brăila, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au reținut pe bază de ordonanță un bărbat 32 de ani, din comuna Gropeni. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe. ”În fapt, din materialul probator administrat s-a reținut că, la data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 20:00, bărbatul de 32 de ani, în timp ce se afla în curtea imobilului unui tânăr de 23 de ani, din localitatea Gropeni, pe fondul unui conflict spontan l-ar fi lovit cu un ciocan în zona capului.
Miercuri, 22 octombrie, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a bărbatului în cauză, pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.