Alegerea profesorului Viorel Mortu drept candidat pentru funcţia de inspector şcolar general a fost luată la sfârşitul lunii februarie de către liderii PSD şi PDL Brăila. Alegerea s-a realizat după analiza mai multor posibile variante, printre care s-au aflat Adrian Simion, Viorel Botea şi Iulian Danielescu. PSD şi-a numit astfel omul în fruntea unei instituţii ce a fost adjudecată de PDL, democrat-liberalii mulţumindu-se cu cei doi adjuncţi, din care unul va răspunde de managementul şcolar. În principiu, vor fi un profesor de matematică şi unul de română. Acum, inspectorul responsabil cu managementul şcolar este prof. Adrian Simion.
Profesorul Viorel Mortu a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Craiova şi a intrat în sistemul de învăţământ în 1972. A fost profesor de limba română la Movila Miresii, apoi, în 1991, prin concurs, a devenit titular la Colegiul "Gh. M. Murgoci". În perioada 1992 - 2001 a fost cadru didactic la Facultatea de Litere a Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. Este doctorand al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere, cu lucrarea "Opera lui Fănuş Neagu".
În perioada 1990 - 1994 profesorul Viorel Mortu a fost director al Casei Corpului Didactic, între 1994 - 1997 a fost inspector şcolar general şi a revenit în această funcţie în perioada 2001 - 2005.
Fostul inspector şcolar general, prof. Iulian Danielescu, a fost numit în funcţie pe data de 11 iulie 2008.