Viteza face noi victime | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Viteza face noi victime

Strada era din piatră cubică, iar şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic. În urma impactului, atât şoferul cât şi cei trei pasageri aflaţi în autoturism, S.A, de 17 ani, din comuna Salcia Tudor, Roxana B., în vârstă de 20 de ani, din comuna Movila Miresii, şi Marian T., de 22 de ani, din Brăila, au suferit diverse traumatisme şi au fost transportaţi la spital. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-a întocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro