Ieri, am primit un comunicat de presă semnat de Ana-Cornelia Măcrineanu, primarul comunei Viziru: “De Ziua Națională a Tineretului, Comuna Viziru a fost reprezentată pe scena din Parcul Monument, de copiii comunității noastre, care au încântat publicul brăilean prezent fizic dar și on-line, evenimentul fiind transmis live pe internet.
Mulțumim membrilor Corului Nectar care sunt prezenți la toate evenimentele culturale din județul nostru și nu numai. Ne bucurăm că avem copii care promovează tradițiile strămoșești și culturale din comuna noastră și zona Bărăganului. Deasemenea mulțumim domnului Burcuș Virgil, pentru munca depusă alături de copiii noștri frumoși la chip și suflet.
Nu în ultimul rând, mulțumim Centrului de Promovare a Tradițiilor din Brăila, reprezentat de doamna Sulicu Alina pentru invitația de a fi pe scenă alături de grupurile de dansatori ai județului Brăila”.
Sursa citată a subliniat cu aceeași ocazie că tot pe data de 2 mai, la Viziru, au fost prezenți prefectul județului Brăila Iulian Timofei, alături de deputatul PSD Mircea Florin care au venit să vadă stadiul lucrărilor de pe raza comunei Viziru. “Am mers în noul parc din sat Lanurile, acesta fiind aproape de finalizare. De asemenea am vizitat și biserica, unde în curând va fi construită o capelă mortuară”, a mai adăugat Ana-Cornelia Măcrineanu.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.