Vlaicu şi Lazăr susţin primele teste oficiale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vlaicu şi Lazăr susţin primele teste oficiale

Primii atleţi din România care susţin examene oficiale în acest an sunt cei care frecventează cursurile universitare, iar de la Brăila singurii care s-au decis să concureze pentru titlurile naţionale sunt elevii profesorului Mihail Dumitru, Ionuţ Vlaicu şi Ionuţ Lazăr.
La Campionatele Naţionale universitare care se derulează în acest week-end la Bacău, cei doi atleţi vor concura în proba de 60 m garduri, probă în care fiecare dintre ei a urcat pe podium de nenumărate ori în competiţiile naţionale anterioare.
La această concurs urma să participe şi Aurel Baciu, însă sportivul a renunţat în ultimul moment din cauza unei uşoare accidentări care i-ar fi periclitat participarea la primul Grand Prix de sală pentru seniori, tineret şi juniori I, care va avea loc săptămâna viitoare.
"Ambii atleţi au şanse la titlu, va fi o cursă interesantă pentru că în afară de Vlaicu şi Lazăr vor mai participa câţiva atleţi din Bucureşti. Ceilalţi sportivi se pregătesc pentru Grand Prix-ul de săptămâna viitoare", a precizat profesorul Mihail Dumitru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro