Voi chiar meritaţi o statuie, măi, incompetenţilor! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Voi chiar meritaţi o statuie, măi, incompetenţilor!

Mă uit la ei cum calcă în picioare orice iniţiativă, cum fac praf proiect după proiect, cum se dărâmă judeţul sub ei, cum fituiesc miliarde fără să rămână nimic în urmă, şi-mi spun: Doamne, zici că a tunat şi i-a adunat la Brăila! I-aş cataloga drept incompetenţi, şi nu mă refer la competenţa profesională a fiecăruia, ci la aceea de a gestiona, împreună, corect şi eficient, problemele judeţului. Dar ar fi prea puţin. Pentru că ei sunt mult mai mult. Sunt şi fuduli, şi delăsători, şi nechibzuiţi, şi egocentrişti. Ei şi atât. Iar pentru asta sunt dispuşi să calce totul în picioare, cu o încăpăţânare şi o determinare greu de înţeles pentru cineva din afara ariei lor de influenţă, a cercului lor elitist.

Ei bine, ultima ispravă, suspendarea celei de a treia ediţii  a Simpozionului internaţional de sculptură monumentală “Nicăpetre”. O suspendare care, sincer, nu m-a luat prin surprindere, având în vedere zvonurile care au tot circulat prin oraş încă din primăvară. Pentru că, încă de atunci, s-a tot vorbit despre neînţelegeri şi dispute asupra temei, dar şi despre ambiţia directorului Muzeului Brăilei, Ionel Cândea, ca în acest an să se pună în practică ideea lui cu busturi ale eroilor brăileni din Primul Război Mondial. Propunerile celorlalţi membri ai comisiei, ale brăilenilor, ale altor oameni de cultură şi artă... un moft! Cândea a pohtit eroi, eroi să fie. Altfel, NIMIC!

Nicio problemă, din punctul meu de vedere, e onorabil, e de bun simţ să-ţi cinsteşti eroii. Dar s-o faci într-un fel cu adevărat demn de respect, nu aşa, la ambiţie. Pentru că, să fie clar, realizarea unor busturi este o lucrare de fineţe, de detaliu, nu e ceva ce poate fi făcut contra cronometru în trei săptămâni. În niciun caz în marmură şi, categoric, nu în cadrul unui simpozion internaţional. Şi apoi, dacă tot are Garnizona Brăila un proiect asemănător, chiar nu mai înţeleg de ce atâta încăpăţânare. 100 de ani i-au durut în cot de eroii locali, în afară de Caporalul Muşat şi Ecaterina Teodoroiu, care oricum n-au nicio treabă strict cu Brăila, nu există o altă statuie în tot oraşul care să marcheze jertfele dintre 1914 şi 1918. Iar acum, brusc, ne-am amintit de ei şi, tipic pentru noi, trebuie să exagerăm, că altfel nu se poate.

Dacă ţinta era sprijinirea Armatei pentru punerea în paractică a proiectului ei - căci s-a propus ca fondurile să fie redirecţionate pe zona aceea - jos pălăria! E normal ca nişte militari să-şi dorească să cinstească memoria camarazilor eroi, iar comunitatea, dacă poate să-i ajute, să-i ajute! Numai că, la fel de normal ar fi fost să fie şi sinceri. Să spună din start, nu să umble cu “statuia vopsită”, că, vezi Doamne!, propunerile artiştilor înscrişi nu corespund temei, că sunt prea puţine, că sunt de interior... bla bla bla. Normal că-s puţine şi nu corespund, că, mă gândesc, dacă l-aş pune pe dl Cândea să scrie biografia nu ştiu cărui erou local din Trinidad Tobago, ar întâmpina unele dificultăţi.  Dar, ăştia suntem, o tot dăm după cireş, ca să ascundem, de fapt, adevăratele intenţii. Chiar şi atunci când n-ar fi discutabile. 

Oricum, această suspendare nu e singura problemă care aruncă în penibil o iniţiativă extraordinară. Faptul că nici până acum nu s-au găsit soluţii viabile de amplasare a lucrărilor de artă realizate în primele două ediţii ne arată o dată în plus cât de egoişti, incompetenţi şi nepăsători sunt aleşii noştri. Doi ani au tot plimbat hârtii de la o instituţie la alta, doi ani s-au tot contrazis prin şedinţe, doi ani şi-au tot dat cu presupusul. Dacă nu m-au disperat deja, că trebuie expertiză pentru aia, pentru ailaltă, că trebuie transferate din domeniul nu ştiu care în domeniul nu ştiu care, că le trebuie avize şi de colo, şi de dincolo, că trebuie urcate pe soclu, ba nu, pe postament, că le amplasează colo, ba nu, dincolo, că e bulevardul artelor vizuale, ba nu mai e etc. Iar în tot timpul acesta, 14 lucrări de artă, pentru care s-au cheltuit miliarde de la bugetul local, au zăcut şi încă mai zac în curtea liceului de chimie.

Pe bune dacă nu meritaţi o statuie, măi, incompetenţilor! O statuie, sau mai degrabă un grup statuar, pe care să-l  amplasăm pe bulevard, fără soclu, ca să se poată aşeza uşor brăilenii, insensibili la valoarea voastră, cu fundul direct pe dosarele pe care le tot plimbaţi aiurea dintr-o şedinţă în alta, dintr-o instituţie în alta. Aşa, ar avea şi Brăila o statuie reprezentativă pentru oraş.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro