Voleibaliştii de la Al. I. Cuza s-au calificat la etapa finală a campionatului organizat de ONSS | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Voleibaliştii de la Al. I. Cuza s-au calificat la etapa finală a campionatului organizat de ONSS

La competiţie nu au participat însă echipele din şase judeţe, aşa cum era programat iniţial, ci doar trei formaţii, cele de la Şc. nr. 16 Constanţa, Ion Creangă din Buzău precum şi echipa gazdă.
Echipa şcolii Al. I. Cuza a câştigat ambele partide cu acelaşi scor, 2-0 şi s-a calificat pentru turneul final care va avea loc la Suceava.
Pe lângă locul întâi, brăilenii au mai obţinut şi două premii speciale. Robert Burtea a fost declarat cel mai complet jucător, iar Laurenţiu Florescu cel mai bun ridicător.
Echipa de volei de la Al. I. Cuza este antrenată atât de Georgel Petrea cât şi de profesorul Jean Preda, jucătorii făcând parte şi din grupa de CSS de pe lângă LPS.
Lotul echipei brăilene a cuprins următorii jucători: Robert Burtea, Ştefan Caragaţă, Cătălin Cerviş, Valentin Baltă, Andrei Bulete, Iulian Goleşteanu, Adrian Ene, George Costache, Laurenţiu Florescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro