Joi, de la ora 15.00, brăilencele au efectuat ultimul antrenament, unul bazat doar pe probleme tehnico-tactice, iar după-amiază au vizionat câteva jocuri ale adversarelor lor de la această competiţie.
Tragerea la sorţi a partidelor din cadrul acestui turneu a avut loc aseară, la ora 20.00.
"Ne-am dori să jucăm cu Vâlcea în primul meci, dar nici cu Rapidul nu ar fi rău, pentru că trebuie să ne luăm revanşa pentru înfrângerea de la Brăila. CSM Comision este una dintre favoritele la accederea în Divizia A1 şi sunt convins că jucătoarele brăilene vor face dovada valorii lor în cele trei jocuri pe care le au de disputat şi vor promova în prima ligă", a declarat Viorel Balcan, preşedintele echipei brăilene de volei.
