Vot de noapte: Referendumul, de la 7.00 la 23.00 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vot de noapte: Referendumul, de la 7.00 la 23.00

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, amendamentul senatorului PSD Dan Şova privind extinderea programului de vot la referendumul din 29 iulie la intervalul orar 07.00 - 23.00, cu 63 de voturi "pentru", 2 voturi "împotrivă" şi 7 abţineri, în condiţiile în care votul a fost secret, la solicitarea senatorului Şerban Mihăilescu.
În timpul dezbaterilor, democrat-liberalii au anunţat nu sunt de acord cu nicio formă a legii care să contravină deciziei CC şi a legilor aflate în vigoare. Cristian Rădulescu a cerut ca Parlamentul să îndepărteze marile suspiciuni de lezare a statului de drept, exprimate de spectrul politic european. "Vrem să exacerbăm această percepţie asupra noastră?", a adăugat Rădulescu. Rădulescu a cerut pauză de consultări, adăugând că, dacă se continuă cu modificarea acestei legi, PDL se va retrage din plen.
Preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, a acordat o pauză de consultări de 10 minute, la solicitarea PDL, cerând să se ajungă la un consens, astfel încât legea să treacă de Senat şi să ajungă în dezbaterea Camerei Deputaţilor. După pauza de consultări, senatorii PDL au părăsit plenul. Totuşi, amendamentele propuse de liberalul Ioan Ghişe, de eliminare a pragului la referendum şi ca acesta să se desfăşoare pe parcursul a două zile, au fost respinse. Senatul este prima Cameră sesizată în acest caz, Camera Deputaţilor fiind for decizional. La rândul ei, şi Camera Deputaţilor a adoptat, aseară, extinderea intervalului orar de votare, votul fiind dat în absenţa PDL.

Băsescu: Românii vor continua să mă înjure, dar vor vota cum trebuie pe 29 iulie

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, miercuri, că este conştient că are o imagine erodată şi stă prost în sondaje, însă este şi convins că românii vor vota "cum trebuie" pe 29 iulie, deşi vor continua să îl înjure. Traian Băsescu a arătat că a fost umilit în 2007 de către cei 322 de parlamentari care au votat suspendarea sa pentru că atunci a trebuit să se bată în campania electorală pentru el, însă "acum nu mai este o problemă omul Traian Băsescu", electoratul trebuind să facă opţiunea pro-europeană pe care el o susţine.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro