Vreau altceva de la Opoziţie. O luminiţă! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vreau altceva de la Opoziţie. O luminiţă!

Mă încăpăţânez să vreau mai mult de la Opoziţie. Mă refer la partidele de dreapta sau de centru dreapta: PNL, USR, PLUS, PMP. Votanţii de stânga, nemulţumiţi de PSD au o alternativă: Pro România. Ce se întâmplă însă cu votanţii de dreapta? Ce se întâmplă cu cei care-ar vrea o alternanţă la guvernare?

Îmi pare rău, dar greşelile actualei coaliţii de guvernare PSD - ALDE - UDMR nu sunt suficiente argumente pentru a crede că Opoziţia cu liderii ei cu tot sunt gata să preia conducerea ţării în 2020. Sigur, până atunci sunt şi europarlamentarele dar şi prezidenţialele ale căror rezultate vor influenţa mult ce se va în 2020, mai ales că înainte de generale vor fi localele, extrem de importante pentru succesul în alegeri al partidelor politice.

Îmi pare rău, dar demonizarea lui Liviu Dragnea şi hlizelile pe facebook vizavi de gafele Vioricăi Dăncilă cu toate prostelile, caricaturile, injuriile şi de-o parte şi de alta a spectrului politic nu mă fac pe mine cel puţin să văd ceva mai departe de nişte manipulări şi minciuni grosolane. Vreo luminiţă, nu cea de la capătul tunelului cu care ne îmbrobodea Victor Ciorbea pe când era ţărănist, dar măcar o speranţă de unitate reală a Opoziţiei. O speranţă că undeva nişte oameni deştepţi ai PNL, USR, PLUS, lucrează la un program comun de guvernare. O speranţă că după 30 de ani vor exista nişte oameni politici care nu se vor împiedica în orgolii, care nu vor eşua lamentabil în plasa autosuficienţei. Partidul lui Dacian Cioloş - PLUS – este abia la început şi nu pot să mă pronunţ, dar restul? PNL-ul lui Ludovic Orban, USR-ul lui Barna ai căror lideri îi vezi la TV că se cred mai buni decât ceilalţi din opoziţie nu transmit convingerea că se lucrează la o unitate reală. După 30 de ani aceşti lideri mai vechi sau mai noi nu par să înţeleagă că sunt în slujba ţării şi a tuturor românilor, indiferent că sunt de stânga sau de dreapta.

Cât despre preşedintele Iohannis...şi referendumul lui, ce să mai vorbim! Până pe 26 mai 2019 a avut şi are timp în continuare coaliţia PSD-ALDE să facă ce poate din sistemul de justiţie din România. Ce poate, pentru că orice s-ar spune, încă facem parte din UE şi blocul NATO. N-am nicio aşteptare de la acest referendum care înţeleg că va conţine nişte întrebări la fel de neinspirate ca referendumul pentru familie. Oricum, Iohannis se mişcă deoarece în toamnă sunt prezidenţialele, în loc să joace în echipă cu partidele din opoziţie şi în special cu PNL, pentru un succes notabil la europarlamentare.

Cât despre mişcările opoziţiei în teritoriu, priviţi la Brăila: USR – mort, PMP – mort, PLUS – mort. În acest context, nici nu e de mirare că ALDE Brăila parcă-i un partid îngropat câtă vreme şeful filialei, infractorul condamnat, senator Mihai Ruse, nici nu mai răspunde la telefon. La noi, la Brăila, bătălia se dă între PSD şi Pro România...

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro