Zgonea consideră foarte bună media de 3,7 angajaţi la un deputat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zgonea consideră foarte bună media de 3,7 angajaţi la un deputat

"1.500 de angajaţi înseamnă o medie de 3 şi ceva, deci o medie foarte bună", a spus Zgonea, comentând faptul că cei 412 deputaţi au 1.554 de angajaţi.
El a precizat că un parlamentar modern nu îşi poate desfăşura activitatea fără câţiva consilieri foarte buni în jurul său.
"Trebuie să reglementăm. Nu sunt sigur dacă colegii ar fi de acord, dar trebuie să ne gândim care sunt necesităţile fiecărui parlamentar. Eu personal nu sunt de acord să îşi ia şofer şi secretară. Modelul a trecut. Sunt oameni tineri care au carnet, poţi să le pui la dispoziţie maşina, dacă nu, ai suma forfetară pentru cheltuielile de transport în circumscripţie. Într-un viitor regulament al Camerei Deputaţilor am putea să abordăm şi acest subiect", a spus Zgonea.
El a precizat că, din păcate, salariile oferite de parlamentari sunt foarte mici, iar tinerii bine pregătiţi nu sunt dispuşi să lucreze pe bani puţini.
"Din păcate, salariile sunt destul de mici şi oamenii nu vor să vină pe asemenea salarii, chiar şi la Craiova. De exemplu, pe social media, ai nevoie de oameni care să fie bine plătiţi. Dar pe zona de social media un tânăr care este foarte bine pregătit ia în jur de 300-500 de Euro. Asta înseamnă foarte mult pentru cineva care vrea să aibă 3-4 oameni la cabinetul parlamentar", a spus Zgonea.
El a precizat că încearcă să găsească o soluţie ca şi Camera Deputaţilor să procedeze precum în Europa de Vest sau în America şi să ofere stagii de pregătire, pe bază de voluntariat sau cu cheltuieli minime, pentru studenţi.
"E nevoie să formăm o nouă generaţie de profesionişti în jurul parlamentarilor, pentru că un parlamentar modern nu poate fără câţiva oameni bine pregătiţi în jurul său. Studenţii sunt foarte buni pentru aşa ceva, învaţă şi activitatea legislativă, iar atunci când termină facultatea vor avea acest lucru trecut în CV", a spus Zgonea.
Valeriu Zgonea a menţionat că el are marele avantaj că este ajutat de zece consilieri la cabinetul de preşedinte al Camerei şi că, în alte condiţii, cei trei angajaţi de la cabinetul parlamentar nu ar fi suficienţi.
"Eu am un mare avantaj, că am la cabinetul demnitarului, ca preşedinte, cei zece colegi care lucrează, într-un fel, şi pentru activitatea mea parlamentară. Angajaţii de la cabinetul parlamentar sunt degrevaţi de tot ceea ce ce se întâmplă în partea de activitate parlamentară de cei zece colegi ai mei, inclusiv pe media. Altfel ar fi trebuit să fie mai mulţi", a spus Zgonea.
Cei 586 de deputaţi şi senatori din actuala legislatură şi-au angajat 2.265 de persoane la birourile parlamentare, recordul fiind de 16 angajaţi la un parlamentar, iar suma pe care aleşii o decontează, lunar, de la Cameră şi Senat, pentru remunerarea acestora depăşeşte trei milioane de lei.
Astfel, potrivit informaţiilor remise de Camera Deputaţilor, la solicitarea MEDIAFAX, cei 412 deputaţi au decontat, în luna august, cheltuieli de personal pentru 1.554 angajaţi care figurează pe statele de plată aferente lunii august, în cuantum de 2.127.975 de lei.
Pe de altă parte, potrivit informaţiilor remise de Senat, la solicitarea MEDIAFAX, pe statele de plată aferente lunii septembrie figurau 711 angajaţi, care deservesc birourile parlamentare ale celor 174 de senatori. Cheltuielile de personal decontate de senatori în luna iulie au fost în cuantum de 956.315 lei.
Suma totală, decontată de deputaţi şi senatori, pentru cheltuielile cu personalul angajat la cabinetele parlamentare, pentru luna august (Camera) şi luna iulie (Senatul) este în cuantum de 3.084.290 de lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro