Zilele siguranţei pentru elevi. Pericolul de pe internet | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zilele siguranţei pentru elevi. Pericolul de pe internet

Elevii de la şcolile din Ianca, Plopu şi Oprişeneşti au avut întâlniri cu poliţiştii, săptămâna trecută, când s-au demarat activităţile preventive în cadrul celui de-al şaselea Proiect "Zilele Siguranţei".
Proiectul educaţional, iniţiat şi sprijinit de OMV PETROM, se derulează în perioada mai-iunie 2016, în parteneriat cu Liceul Tehnologic "Nicolae Oncescu" şi Liceul Teoretic "Constantin Angelescu", din oraşul Ianca, Şcoala Gimnazială Plopu, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, Centrul Antidrog Brăila, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galaţi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila.
După cum ne-au informat poliţiştii brăileni, primele activităţi prevăzute în proiect s-au desfăşurat sub denumirea "Inamicul din spatele tastaturii" şi s-au adresat elevilor de nivel gimnazial şi liceal. "Acesta a avut drept scop promovarea utilizării într-un mod sigur şi responsabil a Internetului, prin conştientizarea de către elevi a pericolelor navigării şi socializării online. Poliţiştii de la compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii au popularizat platforma www.oradenet.ro, lansată la data de 19.04.2016, de Organizaţia «Salvaţi Copiii» România, prezentându-le elevilor şi cadrelor didactice tipurile de informaţii pe care le pot obţine consultând această platformă", a precizat agent şef adj. Camelia Bucur din cadrul IPJ Brăila.
În urma acestor activităţi, elevii, împărţiţi pe grupe, vor avea de realizat, până la data de 14 iunie, lucrări de tipul: ghid/ broşură/ panou/ pliant/ afiş/ prezentare PowerPoint/ spot video, care vor fi jurizate, iar cele mai bune vor fi premiate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro