Ziua în care a început războiul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ziua în care a început războiul

Și nu departe, peste mări și țări, ci aici, în coasta noastră. Sau, cum scria Ștefan Mandachi, la o aruncătură de praștie – războiul e dramatic de aproape de Suceava!

Fiecare generație are încercările ei, foamete, boli, conflagrații, asupriri ori umilințe politice. Istoric, generația noastră a trăit cele mai prospere vremuri de până acum. Nu gândiți mic – salarii, spitale, drumuri, șosele... da, ne amărăsc viața și ne țin într-o continuă tensiune și stare de nemulțumire, dar prin comparație cu experiențele cutremurătoare trăite de părinții și bunicii noștri, toate lipsurile acestea la un loc sunt NIMIC!

Când s-a declanșat pandemia, m-am gândit că poate aceasta este încercarea noastră, tributul cu care, cumva, și noi eram datori. Așa gândeam în primele săptămâni, când totul era vacarm psihologic, frică fizică și pericol nevăzut. După un timp, mi-am dat seama că nu. Prin comparație cu istoria noastră și prezentul din Orient, fără nici cel mai mic gând de-ai duce în deșert efectele, și pandemia este aproape NIMIC.

Ieri dimineață, însă, cum am deschis telefonul, toate mesajele aveau aceleași text: a început războiul! Și toată ziua au tot curs: celulă de criză, blindate, parașutări, explozii, ... un băiat a fost ucis, ... a închis spațiul aerian, ... a cerut reuniune de urgență, situație extrem de gravă la graniță, militari, civili, morți, răniți, atac, invazie... Declarații peste declarații, vină aruncată dintr-o parte în alta, imagini cutremurătoare, reacții.

Iar acesta este doar începutul.

Vieți făcute ferfeniță pentru orgoliul unui dictator. De săptămâni bune urmăresc știrile despre Ucraina, dar nicio secundă nu m-am gândit la modul serios că se va ajunge atât de departe. Ba chiar, săptămâna trecută, miercuri, făceam glume pe seama asta.

Astăzi nu mai râd. Și mă rog cu toată puterea pentru fiecare copil ucrainean, pentru fiecare mamă de soldat, pentru fiecare bărbat în putere care va trebui să care pe umeri un război absurd și nedrept.

Nu știu cât va dura, dar sunt convinsă că, la un moment dat, la graniță, vor fi oameni care ne vor cere ajutorul, o masă caldă și un pat. Sper să fim suficient de capabili și generoși și să le oferim.

Incredibil, războiul a atât de aproape... la o aruncătură de praștie de noi!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro