Ziua Internaţională a Filosofiei, la Biblioteca Judeţeană | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ziua Internaţională a Filosofiei, la Biblioteca Judeţeană

Începând cu anul 2002, la iniţiativa UNESCO, în fiecare a treia zi de joi a lunii noiembrie este sărbătorită Ziua Internaţională a Filosofiei, prilej de dezbateri asupra unor teme precum rolul filosofiei în viaţa noastră, adevăr, sensul vieţii sau fericirea. Cu această ocazie, Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" a găzduit o activitate la care au participat elevi şi profesori de la Liceul Teoretic "Mihail Sebastian", care au reliefat importanţa studierii filosofiei în liceu şi necesitatea regăsirii de sine prin exerciţiul filosofic.
Astfel, prof. Oana Gheţu a abordat teme de larg interes: "Ce este filosofia?" sau "Situaţia contemporană a filosofiei", prof. Mariana Popescu a vorbit despre "Sensul vieţii". "Matematica şi filosofia" a fost o temă dezvoltată de prof. Daniela Iconaru, iar "Dialogul dintre ştiinţă şi filosofie" a fost tema ilustrată de prof. Iuliana Calciu.
De la această manifestare nu au lipsit nici lucrările elevilor "Ce este fericirea?"- temă prezentată de Iulia Iliescu, "Suntem cine alegem să fim", lucrare abordată de Claudia Iorga, "Înţelegerea naturii umane" prezentată de Lavinia Mototolea, " Albert Camus" în viziunea Adinei Cerim.
Participanţii la acest eveniment au ajuns la concluzia că "în mod sigur, filosofia rămâne un tărâm al întrebărilor şi al construcţiilor ideatice, dar mereu aproape de om şi de preocuparea lui de a urca, prin propria formare, către cunoaştere şi asumarea prin acţiune a Adevărului, Binelui sau Frumosului".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro