Ziua Națională a Greciei, sărbătorită la muzeu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ziua Națională a Greciei, sărbătorită la muzeu

• evenimentul are loc astăzi, la Centrul Diversității Culturale din Piața Traian nr. 3 • participă președintele Comunității Elene, Adrian Mavrochefalos, elevii Școlii Movila Miresii și elevii Școlii "Anton Pann" Brăila • evenimentul include o vizită la Secția Arheologie a Muzeului Brăilei "Carol I", "Povești despre Brăila grecească" și un tur al edificiilor ridicate de greci la Brăila - Teatrul Rally, Biserica Greacă, școlile grecești

 

Astăzi, Muzeul Brăilei "Carol I" - Centrul Diversității Culturale, în colaborare cu Uniunea Elenă din România și Comunitatea Elenă Brăila, organizează "Ziua Marelui NU/ 28 octombrie 1940". Evenimentul, dedicat Zilei Naționale a Greciei, are loc la Centrul Diversității Culturale din cadrul Muzeului Brăilei "Carol I", Piața Traian nr. 3, începând cu ora 12.30. Potrivit comunicatului trimis de Camelia Hristian, șef Serviciul Relații Publice, coordonatoarea Centrului Diversității Culturale, programul zilei cuprinde: "Ziua Marelui NU - Ziua Națională a Republicii Elene" (prezintă Adrian Mavrochefalos, președintele Comunității Elene Brăila; "Personalități grecești ale lumii antice", expoziție cu lucrări realizate în tehnică mixtă de elevii Școlii Gimnaziale Movila Miresii, jud. Brăila, sub coordonarea prof. Elena Salomeea Kaloxilos Moraru, artist plastic. Prezintă: prof. Elena Salomeea Kaloxilos Moraru, artist plastic și prof. Marilena Ioanid, artist plastic; "Date istorice și cugetări" în lectura elevilor de la Școala Gimnazială Movila Miresii și Școala Gimnazială "Anton Pann" din Brăila; "Importuri grecești în colecțiile Muzeului Brăilei "Carol I" (vizită la Secția Arheologie) - prezintă conf. univ. dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei "Carol I; "Povești despre Brăila grecească", expoziție cu obiecte din colecțiile Comunității Elene Brăila și realizate la Cercul de Pictură al Comunității Elene, coordonat de prof. Elena Salomeea Kaloxilos Moraru. Prezintă: Camelia Hristian, șef Serviciul Relații Publice și Veronica Macri, secretar al Comunității Elene Brăila; "Pictori brăileni de origine greacă" - Elena Salomeea Kaloxilos Moraru, Marilena Ioanid, Marius Teodorescu, Dennis Teodorescu; "Vizită în expoziția de pictură Dennis Teodorescu, "Material, Imaterial", la Galeria "Gheorghe Naum"; pași de dans cu Ansamblul "Parnassos" al Comunității Elene Brăila, coordonat de prof. Filippos Delviniotis; tur: Teatrul Rally - Biserica Greacă - școlile grecești - Comunitatea Elenă Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro