Ziua pierdută a Imnului Naţional | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ziua pierdută a Imnului Naţional

Până la urmă, prezenţa la o astfel de sărbătoare dovedeşte patriotismul cuiva? Sau invers, absenţa de la o astfel de manifestare te face mai puţin patriot? De fapt, organizarea unor astfel de manifestări şi-a dovedit până acum inutilitatea: în afară de câţiva reprezentanţi ai autorităţilor locale, a unei fanfare, a câtorva militari şi a unui inevitabil sobor de preoţi (mai toată lumea aflându-se acolo oricum din obligaţie), pe nimeni nu interesează aşa ceva. Sunt sărbători care se organizează doar de dragul aflatului în treabă, doar ca să fie pur şi simplu bifate în calendarul manifestărilor oficiale. Şi, pe lângă pierderea unor bani (îmi imaginez că se alocă nişte fonduri pentru asemenea "sărbători"), mi se pare şi o pierdere de vreme. Poate că reprezentanţii Prefecturii, ai Consiliului Judeţean ori ai Primăriei chiar ar putea avea treabă într-o astfel de zi. Aştept să văd o autoritate de-asta locală care să zică: "Dragi brăileni, noi de ziua Imnului Naţional chiar avem alte lucruri mai importante de făcut şi, ne pare rău, nu vom mai organiza nimic în această zi". Chiar se va supăra cineva ori chiar va simţi cineva lipsa unei asemenea manifestări? Dăm pe-afară de atâta patriotism, încât nu vom putea trăi fără o asemenea sărbătoare? Să fim serioşi! Care este, de fapt, scopul punerii în scenă a unor asemenea ceremoniale? Nici măcar despre unul educativ nu poate fi vorba, chiar dacă prefectul "recită" un discurs pe această temă, pentru că despre semnificaţia imnului ori a sărbătoririi acestuia ar trebui, în mod normal, să se înveţe la şcoală, nu la manifestările oficiale anoste. Despre simbolurile naţionale şi istorice nu se pot da lecţii la o sărbătoare de formă, ţinută în faţa Primăriei, doar pentru că este trecută în calendarul autorităţilor. Până la urmă, cât o să ne mai prefacem că într-adevăr interesează pe cineva astfel de manifestări?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro