Mergi la conţinutul principal

Ziua Poliției pentru copii, la Viziru

• vineri, 30 mai, la stadionul din comuna Viziru, începând cu ora 10.00, polițiștii îi așteaptă pe copii cu lecții de educație rutieră și teste cu ochelarii care simulează consumul de alcool și droguri  • autospecialele de poliție vor fi la dispoziția elevilor

 

Pentru a marca Ziua Copilului, polițiștii brăileni pregătesc surprize pentru cei mici. Vineri, copiii sunt invitați la stadionul din Viziru, începând cu ora 10.00, unde polițiștii de la Rutier îi așteaptă cu lecții de educație rutieră, în cadrul unor jocuri adaptate vârstei. Elevii prezenți pot testa și ochelarii care simulează consumul de alcool sau droguri, tocmai pentru a înțelege de ce este interzis consumul acestora de către cei care se urcă la volan. Copiii vor avea parte și de alte surprize, astfel că sunt invitați cât mai mulți, alături de părinți, bunici și profesori.

Vizitatorii pot testa și autospecialele de poliție, dar vor marca și ei evenimentul prin jocuri și desene cu specific.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro