«Banca» Sgîrcitu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Dădea împrumuturi şi lua casele oamenilor

«Banca» Sgîrcitu

ieri, Titi Sgîrcitu, fosta sa soţie, Liliana, dar şi alte rude ale familiei, au fost reţinute şi au ajuns la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare • în lista acuzaţilor sunt Titi Sgîrcitu, Ştefan (fostă Sgîrcitu) Liliana Valentina, Croitoru Ion, Croitoru Lenuţa, Pană Dumitrel, Pană Ionuţ Lucian, Pană Maria şi Ştefan Claudiu Daniel • toţi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj în formă continuată, influenţarea declaraţiilor, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani • practic, familia Sgîrcitu a pus pe picioare o adevărată “bancă” de cămătari, a dat împrumuturi oamenilor şi apoi le-a luat casele

 

A explodat “bomba” în familia Sgîrcitu, pentru a doua oară. Grupul infracţional cu activitate de cămătărie şi şantaj, cu lider profesionist Titi Sgîrcitu, cunoscut de ani buni cu afacerile ilegale desfăşurate, a fost destructurat de DIICOT. Şi asta nu a fost tot. Toată gaşca lui Sgîrcitu, adică unchi, mătuşi, verişori, fraţi, care proveneau însă din familia fostei soţii a cămătarului, au fost săltaţi de acasă şi trimişi în spatele gratiilor. Dacă ţinem cont de identitatea acuzaţilor din prezenta cauză, constatăm faptul că efectiv Titi s-a folosit de tot neamul soţiei, devenită între timp fosta. Oricum, nici Liliana fostă Sgîrcitu nu a stat deoparte, că doar era partenera de viaţă a omului şi trebuia să îi fie alături, la bine şi la rău. Şi i-a fost, cu vârf şi îndesat, după cum reiese din acuzaţiile aduse de procurori.

Astfel, după percheziţiile domiciliare efectuate în ziua de 25 octombrie, când procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie le-au făcut vizite neaşteptate celor din familia Sgîrcitu, fiind vorba despre 9 percheziţii, a urmat arestul. La sediul  DIICOT – Structura Centrală au fost aduse în vederea audierii 9 persoane suspecte de infracţiuni grave. Practic, familia lui Sgîrcitu, cu Titi în frunte, intra în legătură cu oameni care aveau probleme financiare, cărora le ofereau împrumuturile “salvatoare” şi percepeau dobânzi de 10% din suma împrumutată. Încă de la început, pentru a fi siguri că încasează sume mult mai mari decât cele împrumutate, membrii grupării cereau garanţii imobiliare. În final, “creditul” se dădea, dobânda tot creştea iar împrumutaţii nu mai aveau cu ce plăti decât cu propria locuinţă.

Ziua de 26 octombrie a venit cu veşti şi mai proaste: procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Titi Sgîrcitu, Ştefan (fostă Sgîrcitu) Liliana Valentina, Croitoru Ion, Croitoru Lenuţa, Pană Dumitrel, Pană Ionuţ Lucian, Pană Maria şi Ştefan Claudiu Daniel. Toţi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj în formă continuată, influenţarea declaraţiilor, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

Familia fostei doamne Sgîrcitu a intrat în circuitul infracţional şi nu prea a mai reuşit să iasă. Pană Maria este mătuşa Lilianei, Pană Dumitrel şi Ionuţ sunt verişori cu Sgîrcitu Liliana, iar Ştefan Daniel îi este chiar fratele femeii. Croitoru Ion este unchiul soţiei inculpatului Sgîrcitu Titi. Şi uite aşa, tot neamul s-a adunat pe lista infracţională intrată în vizorul procurorilor DIICOT.

Inculpaţii reţinuţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Dosarul “Ahmeya”- episodul II

Acuzaţiile din dosarul „Ahmeya” s-au extins şi acum a fost „pus pe picioare” un nou dosar. Chiar reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) anunţau că activităţile în cauza privind descinderile de la Brăila reprezintă o extindere a cercetărilor prin disjungere într-un dosar penal în care aceleaşi persoane au fost trimise deja în judecată. În acest dosar, ofiţerii DGA au fost delegaţi să efectueze acte de urmărire penală.

Legătura cu dosarul „Ahmeya” a fost confirmată şi de procurorii DIICOT care au arătat în comunicatul transmis ieri că, prin rechizitoriul din data de 15.03.2016 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ştefan (fostă Sgîrcitu) Liliana Valentina, SC Ahmeya Pharm SRL, la care se adaugă Creţu Paul, Vasile Sorica, Vasile Daniela şi Serghiev Iolanda Ionica, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă informatică, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale. “Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la alte fapte şi persoane, inclusiv faţă de inculpatul Sgîrcitu Titi pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat. De asemenea, s-a dispus disjungerea urmăririi penale efectuate in rem cu privire la comiterea infracţiunii de camătă”, arată procurorii.

 

Gruparea criminală: împrumutaţi lăsaţi fără case de cămătarii lui Sgîrcitu

În cel de-al doilea dosar, acuzaţiile procurorilor curg. Oameni care s-au încumetat să ia bani cu împrumut de la familia Sgîrcitu au plătit nu glumă, ba chiar şi-au dat propriile case după ameninţări cu violenţa.

Potrivit procurorilor, probele administrate în cauza disjunsă cu privire la comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi camătă, au relevat că la sfârşitul anului 2008, premergător comiterii infracţiunilor menite să prejudicieze Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, inculpaţii Sgîrcitu Titi, Croitoru Ion (unchiul soţiei inculpatului Sgîrcitu Titi - Ştefan (fostă Sgîrcitu) Liliana Valentina) şi Croitoru Lenuţa (soţia inculpatului Croitoru Ion) – au conceput şi dezvoltat o “grupare criminală”, obiectivul primordial al acesteia fiind comiterea unor infracţiuni de violenţă împotriva persoanelor cărora în prealabil le fuseseră acordate împrumuturi băneşti cu dobândă. Scopul final al acestor împrumuturi era acela de a le deposeda pe persoanele împrumutate de bunurile imobile pe care le deţineau în proprietate. “S-a stabilit că, pentru realizarea scopului infracţional, inculpaţii Sgîrcitu Titi, Croitoru Ion şi Croitoru Lenuţa au atras în cadrul grupului şi alte persoane, care au aderat şi au sprijinit gruparea prin contribuţii permanente sau intermitente, dar esenţiale  pentru realizarea scopului urmărit de către membrii acestuia, identificând persoane vulnerabile financiar cărora le erau acordate sume de bani cu titlu de împrumut, pentru care erau percepute dobânzi într-un procent de 9-10% din suma împrumutată. Pentru garantarea plăţii împrumutului şi a dobânzilor erau alocate garanţii imobiliare, fie la momentul încheierii contractului (caz în care suma menţionată în cuprinsul convenţiei era mai mare decât cea împrumutată, incluzând şi dobânda), fie pe parcursul derulării acestuia (caz în care, profitând de imposibilitatea debitorilor de a mai achita dobânzile masive solicitate, li se impunea, prin constrângere, încheierea, de regulă, a unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil)”, arată procurorii DIICOT.

Pentru a disimula modul ilicit de dobândire a imobilelor, inculpatul Sgîrcitu Titi impunea încheierea contractelor cu privire la aceste bunuri pe numele unor interpuşi, membri ai familiei soţiei sale.

Procurorii mai arată faptul că, actele de urmărire penală efectuate în cauză au relevat că în maniera descrisă mai sus au fost deposedate de imobile mai multe victime, care, sub imperiul ameninţărilor exercitate de către  inculpaţii Sgîrcitu Titi şi Croitoru Ion au remis acestora imobile pe care le aveau în proprietate. De fiecare dată, contractele erau încheiate prin interpuşi – membri ai familiei inculpatei Ştefan (fostă Sgîrcitu) Liliana Valentina. Totodată s-a reţinut că inculpaţii Ştefan Liliana Valentina, Ştefan Claudiu Daniel şi Pană Maria au  încercat influenţarea persoanele vătămate prin contactarea  acestora la momentul audierilor declanşate în cauză de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Acţiunea de la Brăila, ce a vizat familia Sgîrcitu, a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, beneficiind de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi de suportul tehnic şi informativ al  Serviciului Român de Informaţii. Cei care au asigurat protecţia în timpul percheziţiilor şi transportului celor acuzaţi la DIICOT Bucureşti au fost mascaţii de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

 

Pe Sgîrcitu îl pândesc condamnările

Interlopul Titi Sgîrcitu a mai dat câte o tură pe la închisoare, fiind condamnat în mai multe dosare, dar de altele a reuşit să scape. În toamna anului trecut, Titi a fost liberat condiţionat din Penitenciarul Focşani, unde a ajuns pentru executarea unei pedepse de 4 ani şi 8 luni închisoare, într-un dosar de şantaj.

Avalanşa de condamnări a venit în octombrie 2012, când judecătorii gălăţeni au dat sentinţa finală pentru interlop şi apropiaţii săi în cazul atacului din 2007, de la discoteca lui “Piciu”, din Tichileşti, Titi primind un an şi 10 luni închisoare, faţă de 4 ani cât primise la prima instanţă. A urmat apoi condamnarea de la Curtea de Apel Galaţi în dosarul de şantaj, interlopul fiind condamnat la 4 ani şi 8 luni închisoare. În acest dosar, fraţii Sgîrcitu şi un amic de-al lor au fost judecaţi pentru că au agresat un brăilean, în plină stradă, care a împrumutat de la ei aproximativ 8.000 de euro, pe care i-ar fi restituit fără să achite şi camătă. În acelaşi dosar, Titi Sgîrcitu a fost judecat şi pentru alte trei infracţiuni de şantaj asupra altor persoane. Oricum, după cum se vede din constatările procurorilor, Sgîrcitu a lucrat pe acelaşi model al cămătăriei ani în şir.

 

Atacul asupra cameramanului PRO TV

În noua cauză a DIICOT, acuzat este şi Ion Croitoru, acesta fiind unul dintre inculpaţi în dosarul atacului asupra cameramanului ProTV Galaţi, G. S., agresat doar pentru că a vrut să filmeze un scandal unde personajele principale erau Titi Sgîrcitu şi fratele său Ionel. Totul a plecat de la o tranzacţie din anul 2002, când Ion Croitoru a cumpărat imobilul din B-dul Cuza nr. 164 de la Lavinia S., fără a intra în posesia acestuia. Doi ani mai târziu, prin sentinţă civilă, s-a dispus evacuarea femeii din imobil, însă la punerea în executare a sentinţei s-a constatat că, la aceeaşi adresă, funcţionează o societate comercială care încheiase un contract de comodat şi astfel nu putea fi evacuată până la finalizarea litigiului. În noiembrie 2006, Croitoru a obţinut evacuarea firmei din imobil, însă hotărârea instanţei nu a fost învestită cu formulă executorie. Totuşi, pe 2 iulie 2007, Croitoru s-a deplasat la adresă, însoţit de Titi Sgîrcitu, Liliana Sgîrcitu şi Viorica Ştefan, ca să intre în posesia imobilului. S-au spart geamurile locuinţei şi vizitatorii au pătruns în interior şi s-au apucat de scos mobila în curte. Cameramanul PRO TV s-a deplasat în zonă pentru a realiza un material în legătură cu incidentul şi s-a trezit luat la bătaie. Dosarul de agresiune a ajuns în instanţă iar Judecătoria Brăila i-a condamnat pe Sgîrcitu şi pe Croitoru la o pedeapsă de câte 1 an şi 6 luni de închisoare, cu suspendare condiţionată
Prin decizia magistraţilor Tribunalului Brăila, Titi Sgîrcitu a fost apoi achitat pentru două capete de acuzare, respectiv ameninţare şi violare de domiciliu, iar Ion Croitoru, rudă cu Sgîrcitu, a scăpat şi el de acuzaţia de violare de domiciliu, fiind achitat de aceeaşi instanţă. Procurorii au formulat apoi contestaţie iar la Curtea de Apel Galaţi li s-a dat dreptate şi s-a menţinut decizia primei instanţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro