«Braicar» mai vrea patru autobuze de medie capacitate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Braicar» mai vrea patru autobuze de medie capacitate

Operatorul public de transport în comun de persoane, aflat în subordinea municipalităţii, vrea să mai cumpere încă patru autobuze noi, de medie capacitate, adică de talia ISUZU-urilor verzi, în trei uşi, care circulă de mai multă vreme prin oraş. Pentru asta, a anunţat că a deschis procedura de achiziţie publică în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice), de tip licitaţie publică. Denumirea contractului este "Achiziţionarea a 4 autobuze noi, de medie capacitate, pentru transportul urban de călători", iar valoarea estimată a contractului este de 1,8 milioane lei, fără TVA, echivalentul a aproape 407.200 euro.
Firmelor interesate li se cere constituirea unei garanţii de participare în cuantum de 35.000 lei, precum şi să facă dovada că, în ultimii 3 ani, a mai furnizat produse similare în cadrul a maxim 2 contracte, cu o valoare de 1,8 milioane lei, fără TVA. "Achiziţia produselor se face în nume propriu, din bugetul propriu, însă banii efectiv vin din aportul de capital al acţionarului unic, adică a Consiliului Local Municipal Brăila. Termenul de livrare a autobuzelor este de 60 de zile de la data atribuirii. Plata se va efectua astfel: pentru primele trei bucăţi, în maxim 30 de zile de la livrare, iar ultimul va fi achitat în termen de 60 de zile de la recepţia produsului şi comunicarea facturii", ne-a explicat directorul SC "Braicar" SA, Cornel Săndulescu.
După cum am spus, tipul procedurii alese pentru atribuirea contractului este licitaţia deschisă după criteriul "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", în care 80 din punctaj vine din preţul ofertei, iar diferenţa din oferta tehnică (adică impactul operaţional energetic - 10% şi garanţia oferită - 10%).
Termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare expiră marţi, 27 octombrie, ora 16.00. Autoritatea contractantă a anunţat că în cazul existenţei unor oferte de preţ egale, clasate pe primul loc, va solicita clarificări prin intermediul SEAP, în vederea reofertării pe parte de preţ.
Reamintim că în ultimii ani "Braicar" a efectuat mai multe achiziţii de autobuze de mică şi medie capacitate, în urma licitaţiilor fiind astfel cumpărate modele Isuzu, produse în Turcia şi aduse în România de "Anadolu Automobil Rom", importatorul direct al mărcii Isuzu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro