«Marele Alb», furat după un scandal monstru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Marele Alb», furat după un scandal monstru

Un iepure de rasă "Marele Alb", aflat în anexa unei locuinţe situate în zona Autogării, a atras atenţia unui bărbat pus pe furat. În zorii zilei, după ce s-a cinstit bine cu alcool, individul de 27 de ani a decis să ia animalul, mai ales că acesta era destul de mare şi s-a gândit că va scoate ceva bani dacă îl vinde. A urmat apoi un scandal, monstru, cu ameninţări şi înjurături, la adresa proprietarilor locuinţei. În final, vizitatorul nepoftit a fugit cu iepurele, însă poliţiştii i-au dat repede de urmă.
Potrivit anchetatorilor, la data de 19 iunie 2015, ora 6.30, o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului l-a depistat pe Mihai B. (27 de ani), din municipiul Brăila. Acesta, prin ameninţări cu acte de violenţă şi injurii, îi sustrăsese lui Marin P. (52 de ani), dintr-o anexă, un iepure de rasă. "Bărbatul a fost depistat ulterior şi, deoarece era recalcitrant, a fost imobilizat cu sprijinul echipajului de jandarmi şi internat la Spitalul «Sfântul Pantelimon» Brăila. Ulterior, a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului, unde i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infractiunii de tâlhărie", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Cel care l-a furat pe "Marele Alb" a fost reţinut pe ordonanţă pentru 24 de ore, iar la data de 24 iunie a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Procurorii au dispus instituirea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 zile.
Surse din rândul poliţiştilor au spus că Mihai B. este cunoscut ca un iubitor al alcoolului, iar scandalurile pe care le provoacă sunt la ordinea zilei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro