«Mari actori - mari regizori» (II) | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Mari actori - mari regizori» (II)

Peste doar câteva zile, Brăila va deveni centrul universului teatral românesc, cu ocazia celei de-a IX-a ediţii a Festivalului "Zile şi nopţi de teatru la Brăila". Cele mai bune şi mai interesante producţii din ţară se vor juca în sala Studio, unde spectacolele, în majoritate, sunt programate la ora 20.00, şi în sala Casei Tineretului, unde reprezentaţiile, aproape toate, încep la ora 18.00. Excepţiile vor fi precizate.
După ce în ediţia de ieri v-am prezentat spectacolele programate pentru luni şi marţi, astăzi continuăm cu informaţiile despre spectacolele programate miercuri, joi şi vineri. Mâine revenim cu ultimele două zile ale evenimentului.
Miercuri, la Casa Tineretului se joacă piesa "Clasa noastră" de Tadeusz Slobodzianek, în regia Luminiţei Ţîcu de la Teatrul "Eugen Ionesco" din Chişinău, un spectacol dur în care este vorba de stalinism, nazism şi discriminare, despre care regizoarea spune că este în stare naturală. Zece actori vorbesc despre drama trecerii din lumea ideală a şcolii în lumea reală. Sunt 10 copii - fete şi băieţi, catolici şi evrei, care învaţă şi se joacă împreună. Pe măsură ce cresc, distracţia lor se încheie şi prietenia le e pusă la încercări grele. "Clasa noastră" este o povestire şocantă despre relaţiile complicate dintre polonezi şi evrei în secolul XX, despre vina colectivă şi despre istoria care nu poate fi judecată, rescrisă şi nici măcar explicată.
În aceeaşi seară, sala Studio va găzdui reprezentaţia teatrului "Odeon", "Linişte! Sărut. Acţiune!", regizată de Peter Kerek, de la ora 20.30. Este o comedie de bună calitate, care dezvăluie pregătirile realizate pentru turnarea unui film de dragoste. Joacă în acest spectacol: Elvira Deatcu, Gelu Niţu, Irina Mazanitis, Alexandru Papadopol, Paula Niculiţă / Alina Berzunţeanu, Marius Damian, Ioan Batinaş.
Joi, la Casa Tineretului, Teatrul "Bulandra" oferă piesa "Arta" de Yasmina Reza, în regia lui Cristi Juncu. Un spectacol apreciat de critică drept remarcabil, o comedie spumoasă bazată pe un text distins, între altele, şi cu Premiul Moliere. Din distribuţie fac parte actorii: Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu şi Gheorghe Ifrim, iar scenografia este semnată Cosmin Ardeleanu. La prima vedere se pun sub lupă relaţiile dintre artă - pseudo-artă, elitism - snobism, inovaţie - obtuzitate, însă ideile cu care se joacă interpreţii ating şi ideea de prietenie, întrucât personajele traversează un moment de criză relaţională. Un spectacol simplu, delicat, profund.
Seara de joi se va încheia la sala Studio cu o montare experiment de la Teatrul "Bulandra", "Pescăruşul" de Cehov, în viziunea actriţei Antoaneta Cojocaru. Interpretarea regizorală dă o nouă viaţă spectacolului în care "actorii nu joacă pe o scenă, între acte nu fac acele lucruri pe care le fac actorii într-un teatru, nu, zac prăbuşiţi într-un ring care abundă în mici fragmente negre din plastic, care ar putea reprezenta nisipul, o plajă, dar şi o smoală, dar şi un iad, sau, mai simplu, acea substanţă în care se tot afundă omul", a scris blogger-ul Andrei Crăciun. Fac parte din acest experiment actorii: Mihaela Teleoacă, Adrian Ciobanu, Richard Bovnoczki, Gabriel Răuţă, Ela Ionescu, Isabela Neamţu, Lari Georgescu, Vlad Oancea şi Adrian George Popescu.
Vineri, la Casa Tineretului, din nou Cehov, piesa "Cerere în căsătorie", regizată de Felix Alexa la Teatrul "Fani Tardini" din Galaţi. O tragi-comedie despre stări extreme, oameni în criză aflaţi la graniţa fragilă dintre ridicol şi tragic. Distribuţia este alcătuită din actorii: Cristian Gheorghe, Petronela Buda şi Lucian Pânzaru, iar scenografia este creată de Andrada Chiriac. În faţa spectatorilor, umanitatea dezlănţuită trece prin toate stările posibile, în doar o oră de viaţă. O viaţă concentrată, nuanţată, o comedie umană ce-ţi lasă un gust dulce-amărui.
"Nebun din dragoste" de Sam Shepard, în regia lui Claudiu Goga, de la Teatrul Naţional Bucureşti, se va juca la sala Studio. Este o poveste de dragoste bazată pe suferinţă, pe obsesia care distruge o pasiune întunecată. "O poveste cu personaje excepţionale puse în situaţii de viaţă excepţionale; o poveste despre iubiri vinovate, secrete de familie tragice şi trecutul care se transformă într-un demon ce naşte în protagonişti un puternic conflict interior care devine motorul violenţei şi iraţionalităţii pasiunilor şi acţiunilor lor", a scris regizorul, Claudiu Goga. Scenografia este realizată de Ştefan Caragiu şi Liliana Cenean, iar muzica îi aparţine lui Valentin Luca. Joacă: Diana Cavallioti, Gavril Pătru, Mihai Călin, Ioan Andrei Ionescu.
Festivalul "Zile şi nopţi de teatru la Brăila" este organizat de Primărie, Consiliul Local, Teatrul "Maria Filotti", cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Casei Tineretului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro