«Rulota zburătoare» i-a adus o amendă de 1.000 lei căpitanului de bac | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Rulota zburătoare» i-a adus o amendă de 1.000 lei căpitanului de bac

Căpitănia Brăila i-a aplicat o amendă în valoare de 1.000 lei (10 milioane lei vechi n.n.) comandantului de bac care a plecat de la mal având o rulotă pe jumătate ieşită în afara platformei plutitoare. După cum v-am mai informat, cazul ne-a fost semnalat de un cititor care a fotografiat situaţia existentă pe unul dintre cele două bacuri de mare capacitate ce asigură trecerea Dunării, între Brăila şi Smârdan. Incidentul s-a petrecut în timpul minivacanţei de 1 Mai.
"În urma anchetei declanşate, s-a stabilit că această încălcare a regulilor de îmbarcare a autovehiculelor pe platforma plutitoare a avut loc pe bacul «Oltişor 1» al firmei «Romnav». Echipajul a justificat situaţia prin faptul că vehiculul care tracta rulota respectivă pătrunsese deja pe pasarela de acces, iar manevra de marşarier implica anumite riscuri, motiv pentru care a trebuit lăsată să urce pe platformă. Chiar şi aşa, considerăm că s-au încălcat regulile existente. Drept urmare, comandantul bacului a fost amendat cu 1.000 lei", ne-a declarat Vlăduţ Brânză, comandantul şef al Căpităniei Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro